Ochi în ochi, cu pumnu’ strâns!

Lumea sportului are particularitățile, chiar curiozitățile ei, de la felurite tabieturi ale sportivilor, bazate pe superstiții (în care unii chiar cred, dar care în mare majoritate sunt doar invenții, de ochii presei) sau pe spirit de imitație (fiindcă au văzut la alții, mai breji, că „dă bine”) ori legate de reușitele din timpul jocului, până la sintagme mai mult sau mai puțin inteligibile, aflate adesea în conflict cu limba română, cu logica ori cu amândouă la un loc. Unele, de fapt marea lor majoritate, erau în circulație încă de pe când jucam și eu fotbal adevărat, acum 50 și mai bine de ani, dovadăcă tembelismul în sport nu-i nou, ci doar etern! Să fiți dv sănătoși de câte sute de ori am auzit lozinca mobilizatoare: „Nu-s mai breji canoi, și ei au tot 2 mâini și 2 picioare!”, așa cum l-am auzit pe un P.. frici de la Naționalamare grohăind alaltăieri seară despre meciul cu Germania de aseară! Recunoașteți, vă rog, că ideea conform căreia ființele care au 4 picioare ne-ar fi cumva superioare nu putea veni decât din mințile fotbaliștilor și oficialilor din sportul ăsta. Vorbeam de manifestarea bucuriei de după vreo reușită. După Mondialul din 1966, la înscrierea vreunui gol era modasăritului din alergare cu mâna ridicatăși pumnul drept strâns, invenția portughezului Eusebio. Nu-și scotea nimeni tricoul, nu se lăsa nimeni să alunece pe genunchi câțiva metri, nu se practicau dansuri rituale pe lângă fanioanele din colțul terenului. E drept și că, cel puțin în Europa, predominau jucători albi! Pumnul strâns a devenit între timp dovada hotărârii în joc, cu predilecție în tenis, unde adesea am văzut câte o panaramă care zici că n-a mai văzut racheta, dar căreia când îi iese o minge din 14, strânge pumnu’ într-un mare fel, lucru pe care și comentatorii de doi bani îl remarcă imediat: „Priviți cum (e doar un exemplu!) Sorana strânge pumnul!”… da, dar în acel moment scorul e 0-1, 0-5 și 15-40! Foarte tare e sportul făcut din priviri, altă specialitate românească, cu aplicație la loser-ii de toate vârstele: „Acu’ tre’ să lăsăm ochii în pământ!”, „Să ne privim în ochi și să ne spunem că se poate!”, „Să ne uităm în ochii suporterilor și să le arătăm adevărata față a echipei!”… că parcă până acu’ îi oprise cineva! Adică „noi nu suntem proștii ăia grămadă cum v-am lăsat să credeți, ci suntem mari scule, cum o să vedeți de acu-ncolo!”. Condiția ar fi să ne priviți și voi în ochi și să pricepeți că privirea aia limpede, bovină, conține de fapt dârzenie și inteligență! Evident că chestia cu adevărata față se reportează, cala 6/49, etapă de etapă, până la retrogradare!