Suprafața Oceanului Arctic s-ar putea afla la originea emisiilor de metan, un important gaz cu efect de seră, potrivit unui studiu realizat de experții în climă, publicat duminică în Nature Geoscience, informează AFP.
Cu ocazia mai multor misiuni, cercetătorii au măsurat concentrațiile atmosferice de metan din teritoriile arctice de până la 82 de grade latitudine nordică. Oamenii de știință au constatat concentrații importante de metan în apropiere de suprafața oceanului, în special în zonele în care apar bucăți de gheață.
Astfel, printr-un mecanism până acum necunoscut, apele de la suprafața Oceanului Arctic ar putea reprezenta o sursă importantă de metan, „potențial sensibil la schimbările înregistrate la nivelul suprafeței înghețate a mării”, au explicat autorii studiului, coordonat de Eric Kort de la Institutul de tehnologie din California (Caltech).
Savanții au constatat deja că metanul, captiv vreme de milioane de ani în permafrostul din Siberia și din America de nord, „evadează” din sol atunci când temperaturile cresc. El contribuie astfel la încălzirea globală, care generează la rândul ei, ca într-un cerc vicios, o eliberare suplimentară de metan atmosferă.
Potrivit noului studiu, concentrațiile de metan de la suprafața apei oceanice din zonele nordice sunt asemănătoare celor de pe coastele Siberiei Orientale, în urma unei eroziuni a permafrostului.
Aceasta este pentru prima dată când s-a stabilit o contribuție directă a metanului provenind din oceane, nu de pe continent, la latitudinile arctice, la încălzirea globală . Mecanismul nu a fost deocamdată clarificat. Potrivit oamenilor de știință, este improbabil ca acest gaz să fi fost emis de sedimentele de pe platoul continental. În schimb, este posibil ca el să provină din anumiți microbi (metanogeni) de la suprafața oceanului.
Metanul este cel mai important gaz cu efect de seră după dioxidul de carbon (CO2). Concentrațiile sale din atmosferă sunt relativ scăzute, însă metanul este de 20 de ori mai eficient decât gazul carbonic în ceea ce privește captarea căldurii solare.
Concentrațiile de metan au crescut rapid odată cu industrializarea care a urmat după Al Doilea Război Mondial, după care a urmat o perioadă de relativă stabilitate în anii ’90, urmată recent de o nouă creștere.
