Obținerea de venituri prin vânzarea locuințelor proprietate personală este scutită de plata TVA



Ministerul Finanțelor a explicat Uniunii Notarilor din România că obținerea de venituri din vânzarea locuințelor proprietate personală nu este considerată activitate economică, astfel că aceste tranzacții nu sunt supuse plății de TVA.
Într-un comunicat remis, luni, agenției MEDIAFAX, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR) afirmă că s-a adresat Ministerului Finanțelor Publice pentru a obține clarificări în ceea ce privește aplicarea TVA-ului la tranzacțiile imobiliare.
Astfel, prin adresa 811.198/10 ianuarie 2008, Ministerului Finanțelor Publice – prin Direcția de Legislație în domeniul TVA – a răspuns sesizărilor UNNPR, menționând că „obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală (…) nu va fi considerată activitate economică (deci nesupusă TVA-ului) cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul articolul 127, alineatul 2, din Codul Fiscal”.
În adresă se mai arată că „scutirea de TVA este aplicabilă numai persoanelor impozabile care, acționând ca atare, realizează operațiuni impozabile de natura livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii ca rezultat al unei activități economice desfășurate în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate”, susține UNNPR.
Acest punct de vedere a fost trimis tuturor notarilor din țară.
Pe de altă parte, UNNPR afirmă că nu cunoaște situații în care notarii au refuzat autentificarea contractelor din cauza problemei TVA-ului la tranzacțiile imobiliare.
Totodată, notarii spus că legislația aplicabilă în materie nu reține nicio obligație a notarilor publici în legătură cu aplicarea TVA-ului la transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor.
„Notarii, întocmai ca și avocații, sunt puși deseori în situația de a răspunde clienților la numeroase și diverse probleme juridice conexe activității notariale. În acest spirit, din dorința de a rămâne un corp respectat de profesioniști, notarii doresc să poată veni în întâmpinarea clienților lor cu sugestii și sfaturi juridice de înaltă clasă, acolo unde, poate nici avocații nu îndrăznesc să opineze”, se arată în comunicat.