să vezi și să nu crezi!

Obsesii



A început să guițe o roată la mașina mea – dreapta spate. Ba scârțâie tare, ba încet, ba deloc. La Service, de fiecare dată când se urcă la volan meșterul, nu scoate un sunet. Măi, să fie! Sunt sigur că s-a dus rulmentul. „Nici vorbă – mi se spune – rulmentul huruie, nu țipă.” Scurtez povestea: am ținut-o pe-a mea: schimbăm! „Domnule, n-are nimic. Ce v-a venit cu rulmentul?” L-am schimbat, am plătit zdravăn, se urcă meșterul la volan, nu se aude nimic, urc eu și, după ce ies de la Service, începe același afurisit guițat ascuțit. (De fapt, a fost vorba despre o biată plăcuță de frână – stânga față! – care a „prins” nisip la vreme de ploaie…) Dar de unde obsesia cu rulmentul? Mi se trage de la o pățanie în Basarabia, la ceas de noapte și-n vreme de război. Spargerea unui rulment la venerabila mea Dacie dintâi mi-a prilejuit o scurtă (și colorată) incursiune în psihologia fraților de peste Prut. Mi-o reamintesc la ceas aniversar-comemorativ, împlinindu-se, la început de mai, taman un sfert de veac. Deci: rulmentul (stânga spate) a început mai întâi să guițe ascuțit, apoi să ragă de-a binelea. Noapte. Câmp. Se zăresc luminile unui centru raional. Strășeni? Măcar de n-ar sări roata până acolo! N-a sărit, dar s-a blocat, și-am rămas cu roatele (numai trei) să se mire satele. Proptesc butucul suferind cu niște cărămizi și hai, iavaș-iavaș, să caut un telefon. Nu mai istorisesc cu câtă trudă am primit legătura cu Chișinăul, cât de încâlcit a fost traseul intervențiilor; în cele din urmă, Piscupescu îl găsește pe Ivanov și poliția locală primește pricaz să mă ajute. Sosește mașina salvatoare, cu piu-piu pe acoperiș. După zgomotul motorului, îmi dau seama că numărul cilindrilor în funcțiune este fluctuant și că, prin rotație, unii muncesc, alții se odihnesc.
– ’nă sara.
Coboară doi polițiști, se uită la mașină și oftează compătimitor:
– Nț, nț nț! Ce ai de gând dumneata?
– Păi, s-o încui și să mă duc la Iași după rulmentul conic nr…
– Dacă ‘mneata o lași aici peste noapte, n-ai să mai găsești nici mânerele de la uși!
Curat încurajator, mai ales dacă ți-o spune un polițist!
– Dumneata mantirovkă ai?
Oi fi având, dar ce-i aia? Deschid lada cu scule.
– N-ai. De ce pleci dumneata fără mantirovkă? (De atunci m-am jurat să nu ies nici pe strada mea fără mantirovkă!)
– Poate aveți dumneavoastră.
– Nu, noi mantirovkă n-avem… Serghei, du’ș’taie un salcâm.
Am crezut că n-aud bine. Serghei începe procedura pornirii. Mașina Poliției se zbuciumă într-un acces de tuse, apoi sforăie, mârâie, geme, fâsâie și, culmea, pornește! Polițistul rămas cu mine îmi dă detaliile operațiunii de salvare: „ca la căruță, punem salcâmul sub roată și ducem mașina în curtea Poliției”. Se-ntoarce Serghei. Târâie după el, legat cu sârmă, ditamai salcâmul proaspăt retezat. Locotenentul îl dojenește: „aista-i gros, adă altul”. Iar pornire cu năbădăi. Curând, Serghei se întoarce cu cel de al doilea salcâm, mai subțirel, mai elastic, adică, mai bun. Îl punem sub puntea din spate, îl legăm cu sârmă și hai la drum! Ici-colo, în depărtare, câteva luminițe; în rest, doar joaca farurilor pe asfalt și un panaș de scântei țâșnind de sub Dacia ologită. Serghei mă liniștește: „nu-i nimic, o agiuns la sârmă”. Și așa, însoțit de o jerbă scânteietoare, ajungem în fața sediului Poliției. Poarta metalică, înaltă de trei metri, e încuiată.
– Du’ș’adă cheia.
Serghei revine așa cum s-a dus: „Anatol nu-i”.
– Da unde-i?
– Să-l cătăm cu telefonul.
L-au tot cătat. Cheia-i la el. Nu-i de găsit. O fi dus în sat cu dorul… Cei doi polițiști se consfătuiesc cu glas scăzut, apoi intră în sediul în care viețuiesc și niscaiva arestați în curs de anchetare. Mă tot uit ca știți dumneavoastră cine la poarta cât o ecluză și… deodată… minune din povești, ori din filmele animate: iat-o cum începe să se înalțe ușurel, întâi un deget, apoi încă unul… Pentru ca, în fine, să fie scoasă din balamale (pe dinăuntru) și depusă alături, rezemată de zid. Isprava au făcut-o câțiva arestați, scoși cu acest prilej de la zdup și puși la treabă sub comanda lui Serghei. Intru în curtea Poliției, învăluit în scântei. Din urmă, poarta este potrivită la loc în balamale. La despărțire, locotenentul mă mustră:
– Dumneata să nu mai pleci fără mantirovkă.
Nici acum nu știu ce-i aia.



Recomandări

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă
Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă