Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Suceava, împreună cu Asociața Eudemos, desfășoară astăzi o acțiune de bird watching (observații ornitologice) în ariile de protecție avifaunistică din județul Suceava.
Acțiunea este dedicată Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare, campanie ce se desfășoară la nivel mondial, în fiecare an, în al doilea weekend din luna mai, cu scopul de a conștientiza și promova anual conservarea păsărilor migratoare și a habitatelor lor din întreaga lume.
Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare a fost organizată pentru prima dată în anul 2006, pentru a celebra călătoria păsărilor migratoare între locurile de cuibărit și cele de iernare.
Anul acesta Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare se sărbătorește în perioada 9-10 mai, sub deviza „Să producem energie prietenoasă pentru păsări”. Obiectivul principal este informarea și conștientizarea populației, dar și a factorilor de decizie, cu privire la pericolul care s-a creat, în ultimul timp, prin dezvoltarea industriei energetice care utilizează surse neconvenționale de energie, ca răspuns la reducerea emisiilor de carbon, dar care pot provoca alte dezechilibre dacă nu sunt evaluate toate riscurile, inclusiv asupra biodiversității; este vorba despre avântul pe care l-a luat în ultima vreme dezvoltarea parcurilor eoliene, inclusiv pe rutele de migrație a păsărilor, fapt ce afectează destul de mult condițiile de viață ale speciilor de păsări migratoare, cu toate efectele care conduc la alte dezechilibre.
„Multe activități umane, precum: utilizarea excesivă și nesustenabilă a terenurilor de vânătoare, pescuitul, poluarea și mai recent parcurile eoliene de producere a energiei electrice amenință grav populațiile de păsări migratoare. Omenirea trebuie să fie conștientă de modul în care acțiunile pe care le desfășoară pot afecta acești prieteni credincioși. Fenomenul migrației păsărilor este crucial, păsările migratoare acționând ca indicatori ai sănătății ecosistemelor și ai efectelor schimbărilor climatice. Sunt nenumărate căile prin care, de-a lungul timpului, păsările migratoare servesc omenirii, iar acest lucru trebuie să continue”, a precizat directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, Vasile Oșean.
Pe teritoriul județului Suceava se regăsesc (total sau parțial), nouă SPA-uri (arii de protecție specială avifaunistică), dintr-un total de 149 declarate la nivel național ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România.