Obreja: Suntem foarte aproape de a organiza un meci al lui Bute în iulie în România



Foto: MEDIAFAX
Foto: MEDIAFAX

Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, ieri, că se află în negocieri avansate pentru organizarea, în luna iulie, la București, a unei gale în care pugilistul Lucian Bute să își pună centura în joc, printre arenele nominalizate aflându-se și stadionul „Steaua”.
„Suntem din ce în ce mai aproape să aduncem meciul lui Bute în România, la sfârșitul lunii iunie. Suntem în discuții avansate. Chiar ieri (n.r. – miercuri) am vorbit cu Lucian și acesta s-a arătat mai mult decât entuziasmat. Va fi un meci în care ori își va apăra titlul mondial ori va lupta pentru unificarea centurilor. Depindem foarte mult de finanțarea pe care o vom primi. Dacă meciul va avea loc în România, atunci acesta se va disputa pe un stadion, eu am propus Cotroceni, iar altcineva stadionul Steaua”, a spus Obreja, într-o conferință de presă.
Obreja a afirmat că ideea organizării unui meci al lui Bute pe un stadion din România i-a venit după ce a văzut partidele disputate de Vladimir Klitschko pe stadionul echipei Fortuna Dusseldorf și pe cel al filipinezului Manny Pacquaio de pe stadionul din Dallas. „Ne-am inspirat de la Pacquaio care a avut meci pe stadionul echipei Dallas Cowboys și de la ucraineanul Klitschko care a luptat pe stadionul echipei Fortuna Dusseldorf în fața a 51.000 de spectatori”, a adăugat Obreja.
Lucian Bute (25 de victorii și nicio înfrângere) își va apăra pentru a cincea oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în fața pugilistului columbian Edison „Pantera” Miranda, într-o gală ce va loc la 17 aprilie, la Centre Bell din Montreal (Canada). Cu ocazia acestui meci, Bute va reveni la Centre Bell după mai mult de un an de absență.