Obligațiuni de cel puțin 12 miliarde de lei în 2008

Obligațiuni de cel puțin 12 miliarde de lei în 2008 România intenționează să emită obligațiuni în valoare de cel puțin 12 miliarde de lei în 2008, când va analiza, de asemenea, opțiunea de a lansa o emisiune de titluri cu maturitate la 15 ani, a declarat Eugen Teodorovici, secretar de stat în Ministerul Economiei și Finanțelor. „Valoarea titlurilor emise va crește sau se va situa la nivelul programat pentru acest an, respectiv 12 miliarde de lei. Planul va fi aprobat până la finele anului”, a declarat Teodorovici. De la începutul anului, România a vândut obligațiuni în valoare de aproximativ nouă miliarde de lei, iar până la sfârșitul anului mai este programată o singură emisiune de titluri de trezorerie cu maturitate la zece ani, pe 20 decembrie, în valoare de 600 de milioane de lei.De asemenea, Teodorovici a spus că România intenționează să efectueze prima emisiune de euroobligațiuni după anul 2003 cel târziu în februarie 2008. Emisiunea de euroobligațiuni, în valoare de cel puțin 500 de milioane de euro, cu scadență la zece ani, a fost programată inițial pentru luna noiembrie sau decembrie. Aranjorul emisiunii va fi anunțat săptămâna viitoare. Primii factori de presiune asupra emisiunilor de obligațiuni pentru anul 2008 sunt execuția bugetului din acest an și posibilele amendamente ale Parlamentului la proiectul de buget al Guvernului pentru anul viitor.

Recomandări

Primarul din Poiana Stampei a găsit soluția pentru ca cetățenii să plătească mai puțin la salubritate: Primăria va suporta 124 de lei pentru fiecare adult din comună

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est

Deputatul AUR Petru Negrea consideră că emiterea de obligațiuni pentru populație este o soluție reală pentru preluarea activelor Lukoil

Deputatul AUR Petru Negrea: „Statul român nu știe cât pământ agricol este în mâinile capitalului străin. Aceasta este o vulnerabilitate gravă pentru România”
Deputatul AUR Petru Negrea: „Statul român nu știe cât pământ agricol este în mâinile capitalului străin. Aceasta este o vulnerabilitate gravă pentru România”