Delăsare

Obligat să stea de două luni cu o groapă în poarta casei



Groapa lăsată de luni de zile în fata porții
Groapa lăsată de luni de zile în fata porții

În centrul Sucevei, la doar câteva sute de metri de Autogară, pe una din cele mai circulate și mai înghesuite străzi din Suceava – Petru Rareș, în apropierea Serviciului de Eliberare a Pașapoartelor, de aproape două luni stă „căscată” o groapă săpată de Test Prima.
Constantin Alexa e disperat că groapa a rămas de atâta vreme în poarta casei sale, iar cei care au săpat-o au uitat să mai revină. A semnalat problema celor care sunt responsabili, dar nimic nu s-a rezolvat.
“De două luni nu mai pot intra nici cu mașina în curte. Am lăsat-o parcată pe altă stradă, că la ce aglomerație e aici mai rău încurcam. Și așa groapa asta împiedică circulația, plus că multă lume vine și îmi reproșează mie de ce țin groapa asta aici. A venit și Poliția și m-a luat la întrebări, mai să fiu amendat, că de ce țin groapa asta neacoperită. Aș putea să o acopăr chiar eu, dar am voie să mă bag peste lucrarea lor?”, se întreabă omul, a cărui răbdare a ajuns la capăt.
Două cabluri ce trebuie unite, cauza gropii lăsate descoperite de luni de zile Problema lui Constantin Alexa a început în urmă cu câteva luni, când au început lucrările de termoficare pe strada respectivă. Omul a acceptat chiar ca în curtea sa să fie amenajat puntul termic, dar răsplata sa a fost faptul că i-a fost lăsată pe cap povara gropii din poartă.
„Au venit o vreme diverse echipe, și-au făcut treaba și acum mai au de unit doar două cabluri, dar de aproape două luni nu a mai apărut nimeni. Am grijă mereu ca măcar panourile de protecție să rămână în picioare, să nu cadă careva în groapă”, spune Constantin Alexa.
Responsabilii de la Test Prima spun că știu de problema gropii din trotuarul străzii Petru Rareș, de la numărul 68, unde mai au de făcut doar o manșonare a cablurilor, dar că nu au avut până acum aprobarea celor de la Termica, care finanțează lucrarea.
“Până la sfârșitul săptămânii vom rezolva și cu groapa asta”, spun aceștia, conștienți că lucrarea este una extrem de simplă, dar pentru care trebuie totuși adusă o echipă care să astupe groapa și să repare trotuarul.