Liga a IV-a

Obiectivele rădăuțenilor sunt cupa și campionatul



Iulian Ionesi: „Avem gânduri mari pentru 2017”
Iulian Ionesi: „Avem gânduri mari pentru 2017”

Fotbalul este pe cale să renască la Rădăuți, după o perioadă mai tulbure. Echipa locală, Bucovina, a încheiat prima parte a campionatului Ligii a IV-a pe prima poziție și are mari șanse să revină în Liga a III-a, acolo unde reprezintă un nume de tradiție. Formația pregătită de Ionel Lavric n-a suferit nici măcar o înfrângere în cele 13 partide disputate în tur, înregistrând o linie de clasament formată din 11 victorii și două rezultate de egalitate. Rădăuțenii au dominat autoritar întrecerea până acum, izbutind să marcheze nu mai puțin de 46 de goluri în condițiile în care au încasat doar două, beneficiind în prezent de un avans de 5 puncte față de următoarea clasată, Progresul Frătăuții Vechi.
„Sezonul de toamnă a fost unul reușit pentru noi, și țin să mulțumesc autorităților locale pentru condițiile oferite. Sper să continuăm pe aceeași linie, pentru a-i mulțumi pe fanii rădăuțeni. Avem gânduri mari pentru 2017. Ne propunem promovarea în Liga a III-a și câștigarea fazei județene a Cupei României, două obiective pe deplin realizabile dacă rămânem serioși și muncim la fel de mult”, a declarat cel mai titrat fotbalist al Bucovinei, Iulian Ionesi.
Rădăuțenii vor începe pregătirile pentru retur pe data de 16 ianuarie, startul sezonului de primăvară urmând să se producă la începutul lunii martie.
Iată și jucătorii care au dus greul pentru Bucovina în prima parte a campionatului: Prutean, Hrehorciuc – portari; Alecsandru, Vitu, Vișinar, Antonesei, I. Mihai, Păsăilă, Stoian, Julei, Luțac, Zaremba, Ionesi, Tironeac – jucători de câmp.



Recomandări

Un ieșean cu origini rădăuțene a finalizat construcția unei fabrici unde se vor produce medicamente și suplimente alimentare

Un ieșean cu origini rădăuțene a finalizat construcția unei fabrici unde se vor produce medicamente și suplimente alimentare
Un ieșean cu origini rădăuțene a finalizat construcția unei fabrici unde se vor produce medicamente și suplimente alimentare