Obiectivele Guvernului: întărirea instituțiilor, bunăstare, corectitudine și bun-simț

Guvernul își propune, în programul despre care afirmă că este „expresia unei viziuni privind viitorul României ca stat puternic”, câteva obiective, precum întărirea instituțiilor, bunăstare, corectitudine și bun-simț, prevederile fiind neschimbate față de programul de guvernare aprobat în 2012, informează Mediafax.”Acest program apare într-un moment istoric și se bazează pe conlucrarea mai multor forțe politice, în scopul realizării unei Românii puternice”, se arată în introducerea Programului.Guvernul mai arată că „acest program este expresia unei viziuni privind viitorul României ca stat puternic și va fi susținut de o strategie națională de dezvoltare pe termen mediu și lung”.

Recomandări

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi

Ioan Balan: „Reformele nu ni le impune nici Uniunea Europeană, nici altcineva, ci ni le cer românii care s-au săturat de ritmul lent în care se modernizează România”

De la Iași la Mexico City: călătoria științifică a Prof. univ. dr. habil. Roxana Filip și impactul ei în microbiologia aplicată