Obiceiuri și tradiții din perioada Postului Mare

Postul Mare sau Postul Păresimilor este împodobit în Biserica Ortodoxă cu mai multe tradiții populare, majoritatea născute în vatra satului românesc. O parte din ele se mai păstrează și astăzi, ținându-se cu sfințenie în special de către credincioșii din parohiile de mediul rural.
Prima zi a Postului Mare se mai numește și Lunea curată, zi în care, potrivit tradiției, oamenii obișnuiesc să purifice, să curețe spațiul în care trăiesc prin obiceiuri rituale. În Banat de exemplu, prima zi de post se numește Spolocanie. Atunci oamenii se spală cu băutură la cârciuma satului de mâncarea de dulce pe care au consumat-o până acum. În trecut, la aceste petreceri cu băutură participau și femeile care veneau, de ochii lumii, cu furcă de tors la brâu. În alte părți ale țării, în ziua de Spolocanie vasele din care s-a mâncat până la lăsatul secului se spălau cu leșie și se urcau în pod, unde se păstrau până la Paști.
Tradiția consemnează și alte obiceiuri în prima zi de post, cum ar fi cucii. Feciorii și bărbații tineri se maschează în diverse animale, se îmbracă în fuste, își pun o glugă pe cap și un clopot mare pe spinare și aleargă în dimineața primei zile de post după copii, după fete, după oameni, ca să-i atingă cu bățul și să-i trântească la pământ. Seara, cucii se adună și merg din casă în casă pentru a dansa hora în curțile oamenilor. Acest obicei era foarte frecvent în sudul țării, până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Ziua Ouălor
Exact la jumătatea Postului Mare, întotdeauna în miercurea din săptămână a patra a Postului Mare, strămoșii noștri țineau „Sărbătoarea Ouălor”, sărbătoare numită și Miezul său Miaza Paresii sau Pareții; cuvântul „păresimi” (sau cum îi spunea poporul, „păreți”) provine din latinescul „quadrogesimo”, care însemna „40 de zile”, adică cât se considera că ține efectiv Postul Mare, Săptămâna Patimilor având un statut special. În timp, și această săptămână a intrat în ceea ce numim obișnuit Postul Mare, așa încât Miezul Pareții cădea la 24 de zile de la Lăsata secului de brânză, acum întâlnindu-se cele două jumătăți egale, această sărbătoare fiind socotită un fel de perete care desparte Postul Mare în două!
Pe vremuri, mai ales femeile țineau Sfintele Păresimi ca pe o duminică, fiind interzise cu desăvârșire anumite munci și mai ales unsul pereților! Se spunea că cele care se încumetau să muncească riscau să înnebunească; dacă nu li se întâmplă lor acest lucru, atunci un membru al familiei tot înnebunea; fiind zi primejdioasă, alte femei care nu o țineau se îmbolnăveau de „dânsele”, această boală presupunând, mai întâi, dureri ale mâinilor, picioarelor, apoi ale oaselor, ulterior uscându-se carnea de pe oase și mai ales cea de pe lângă încheieturile degetelor! Cert este că, după o credință larg răspândită altădată, tot ceea ce se lucrează în această zi se strică, nici un lucru neputând fi dus până la capăt!
Să nu se bucure însă leneșii, pentru că ceva tot se putea face în această zi, anume număratul ouălor și al calupelor de in, de cânepă și de lână; un obicei larg răspândit pe vremuri interzicea să iei ouă de pe cuibare de la Lăsata secului până la Miezul Păresimilor; dacă trebuia neapărat să iei un ou, atunci mai întâi trebuia scuipat. În legătură cu strânsul și număratul ouălor în această zi existau mai multe motivații; una ne spune că se făcea acest lucru pentru a nu se strica ouăle până la Paști; alta, pentru că numai astfel se spera ca găinile să facă mai multe ouă! Cele mai multe femei păstrau aceste ouă pentru a le face roșii sau pentru prepararea cozonacului și paștii, toate ouăle acestea nefiind bune de clocit. Oul de Paște e pregătit în Săptămâna Patimilor, jertfit și mâncat sacramental în ziua de Paște. Ouăle roșii constituie cel de-al doilea simbol pascal al Învierii, alături de colacul ritual, denumit pască.
Prin Oltenia, număratul ouălor trebuia neapărat făcut la mijlocul Postului Mare, altfel femeia respectivă putea să amuțească! Mai precizăm că Ziua Ouălor era foarte așteptată de copii, aceștia ajutându-și mamele la alesul celor mai bune ouă ce urmau a fi înroșite sau inchistrite. Astfel, pruncii alegeau mai ales ouăle de găini negre, ouă numite „harapesti”; aceste ouă aveau coaja gălbuie, fiind mult mai tari decât celelalte. Puse deoparte, înroșite într-un mod mai deosebit, acestea îi ajutau pe posesorii lor să câștige la Paști multe alte ouă!
Deniile
Unele dintre cele mai profunde, frumoase și înălțătoare slujbe creștine sunt Deniile. Ele se țin în Postul Mare al Paștilor. Mai frecventate de lume sunt Deniile din Săptămâna Mare, care atrag o mulțime de credincioși. Până la începerea Deniilor, în săptămâna a cincea din Postul Paștilor, satele trebuie curățate și primenite, începând cu casele și ogrăzile. Toată lumea foiește, aerisește și scutură. Dar cei mai bucuroși sunt copiii. După ce văruiesc pomii din livezi și grădini, se îmbracă în haine de sărbătoare și se duc la biserică. Magia Deniilor îi tulbura și îi farmecă. La fel ca pe mamele, bunicile și surorile lor, care în Săptămâna cea Mare intrau în biserica cu capul acoperit de-o năframă neagră. Dar și la oraș, deși nu mai exista aceste tradiții atât de vechi și de stricte, popularitatea Deniilor, a Săptămânii Mari este maximă.
Săptămâna Patimilor
Ultima săptămână a Postului Mare, Săptămâna Patimilor, sau Săptămâna Mare, este inclusă în sărbătoarea Paștelui, deși în această perioadă postul continuă chiar cu o mai mare intensitate. Bătrânii obișnuiesc să mănânce puțin în seara Duminicii Floriilor, după care nu mai mănâncă până în Joia Mare, când, de regulă, se împărtășesc, postul negru fiind continuat apoi până la Paști. Cei mai tineri mănâncă în această săptămână doar pâine și fructe uscate și nu beau decât apa de izvor.
(Pr. Ionuț Vânătoru, Sursa: Ziarul Lumina)