Obiceiuri „made in China”



Cu o eficacitate de epidemie galbenă, chinezii au năpădit Europa. Poți, așadar, să te împiedici de ei în toate capitalele importante ale bătrânului continent: și în Praga, și în Bruxelles, și în Barcelona, și în Amsterdam, orașe unde își depun activitatea de obicei în cadrul alimentației publice sau în cadrul mafiei lor harnice. Au ei motive întemeiate să-și ia lumea în cap, deoarece să fii chinez în China se pare că nu mai aduce niciun gheșeft. E aspră viața chinezului în China, mai aspră ca o foaie de glaspapir, și nu mă refer aici la inundații și la alte calamități naturale, care îi lovesc periodic.
De exemplu, nu e de ajuns că fiecare cuplu marital are dreptul să nască doar doi urmași – ceea ce este aproape de neconceput pentru apetitul reproductiv al acestui neam cu înclinații iepurești -, dar iată că, de un timp, fiecare familie e autorizată să stăpânească un singur câine. În caz contrar, se lasă cu o amendă usturătoare de 5.000 de yuani, echivalentul a peste 600 de dolari americani.
Acuma, ce să zic, indiferent care sunt motivele acestor două drastice restricții impuse de autoritățile chineze – în primul caz, suprapopularea țării; în al doilea, pericolul turbării planând peste marile orașe – e destul de umilitor și de antidemocratic să vină cineva ca să-ți tot numere copilul din covată și câinele din lesă.
În cazul opreliștii privind un singur cuțunache, suferința neamului chinezesc aduce oleacă a frustrare, deoarece câinele nu reprezintă pentru el un simplu animal de companie, având rolul de a-i umple sectorul afectiv, greu de acoperit, după cum știm, doar cu ființe bipede. Nu ! Pentru cetățeanul „made in China”, câinele înseamnă ceva mai mult. Când se satură să-l tot vaccineze, să-l scoată la plimbare și să-i arunce bățul în parc, omul cu ochi oblici îl ia de ceafă și-l aruncă în tigaie sau în oala de fiert, pentru a-l găti cu portocale, cu mirodenii, ceapă și usturoi, conform talentului culinar al acestui popor. De aceea, dacă e să aducem în discuție prietenia celebră dintre om și câine, putem afirma că – în plus față de noi, ceilalți – proprietarii de ochi și de obiceiuri oblice cunosc la propriu atât gustul, cât și numărul de calorii al acestei prietenii.
E unul din motivele de bază pentru care nici nu calc prin restaurantele chinezești, și nici nu aș onora în veci o invitație, la prânz sau la cină, venită din partea unui chinez.