Obiceiuri de Paști

În noaptea de 7 spre 8 aprilie, în jurul orei 24:00, toată suflarea se trezește pentru a pleca la slujba de Înviere. Înainte de a pleca de acasă toți oamenii, vârstnici și tineri, se spală pe față cu un ou roșu și un bănuț de argint, în credința că vor „fi sănătoși ca oul și curați ca argintul”. Apoi bărbatul ia coșul cu pasca și întreaga familie se îndreaptă către biserică.
În Bucovina, tradiția este ca fiecare membru al familiei să se spele cu ouă roșu și bănuț de argint după ce se întoarce de la slujba de Înviere, înainte de a se așeza la masa cu bucate sfințite.
După slujba de noapte, bucovinenii își ordonează, pe două rânduri jurul bisericii, coșurile cu pască, pentru a fi sfințite de către preot. La întoarcerea spre casă, fiecare duce în mână și lumânarea aprinsă la Înviere.
În trecut, în momentul în care intra în casă, capul familiei afuma cu lumânarea de la Înviere semnul crucii pe „meșter – grindă” (bârna transversală), ceea ce făcea posibilă aflarea vechimii unei case după numărul de cruci afumate pe care le avea în „casa cea mare”.
După o scurtă perioadă de odihnă, toți membri familiei se așează la prima masă festivă de Paște, dar nu înainte de a se spăla, încă o data, în mod ritual, cu oul roșu și banul de argint. Festivitatea este deschisă de cel mai vârstnic bărbat din familie care ciocnește primul ou roșu cu soția sa, apoi ciocnește ouă cu toți ceilalți.
Ciocnitul ouălor roșii se face cu solemnitate și cu respectarea unor reguli precise: persoana mai în vârstă, de obicei bărbatul, lovește violent „capul” oului ținut de partener, în timp ce rostește „Hristos a Înviat” iar partenerul îi răspunde „Adevărat a Înviat”. În prima zi, duminică, ouăle se ciocnesc „cap la cap”, a doua zi, „huscă la huscă” iar în cea de-a treia zi, și „burtă în burtă”.
Fiecare membru al familie trebuie să mănânce mai întâi un ou sfințit după care consumă din toate bucatele sfințite la biserică. Abia după aceasta se poate mânca din celelalte feluri de mâncare așezate din abundență pe masa festivă.
– În după – amiaza primei zile de Paști, lumea satului se adună în curtea bisericii pentru a ciocni ritual ouă, pentru a bate toaca și a trage clopotele
În zilele de Paști existau interdicții severe: în prima zi nu era permisă plecarea din sat, nu se mătura prin casă, nu se pregătea mâncare iar masa de Paști nu se ridica timp de trei zile. Astăzi, în a doua zi de Paști, finii se duc în vizită la nași, cu colaci, pască și ouă roșii iar copiii merg la părinți. Nașii îi ospătează pe fini, după care merg împreună la hora satului, acolo unde, cu totul întâmplător, se mai poate întâlni scrânciobul cel mare (Dorna Arini, Broșteni, Bosanci).
În Bucovina, se obișnuia să se construiască, pentru zilele de Paști, scrâncioburi mici, pentru copii, în fiecare gospodărie, și un scrânciob mare, pe toloaca satului, pentru tineri. Acesta din urmă era făcut din lemn, avea forma unei roți uriașe, montată pe doi stâlpi verticali. Perechile de tineri se așezau și se „învârteau” pe cele patru scaune montate pe roată, în timpul în care ceilalți se prindeau în hora satului. Uneori, tinerele neveste se „învârteau” și ele în scrânciob crezând că, în acest fel, cânepa le va crește mai mare. În credința locală, scrânciobul era reprezentarea simbolică a corpului lui Iuda, cel care s-a spânzurat în grădina în care l-a vândut pe Iisus iar trupul sau s-a legănat în copac timp de trei zile.
În după – amiaza primei zile de Paști, înainte de vecernie sau după aceasta, lumea satului, tineri și bătrâni, se adună în curtea bisericii pentru a ciocni ritual ouă, pentru a bate toaca și a trage clopotele, petrecând împreună clipe de neuitat.
În cea de-a două și în cea de-a treia zi de Paști avea loc stropitul ritual cu apă, în amintirea readucerii la viață a fetei de evreu, leșinată la aflarea vestii învierii lui Iisus, prin stropirea ei cu apă de către tinerii ce treceau întâmplător prin zonă. Lunea, feciorii stropeau cu apă fetele din sat iar marțea fetele îi udau pe feciori. Obiceiul contemporan, de a stropi cu parfum rudele și prietenii vizitați a doua zi de Paști, este o reminiscență târzie și „emancipată” a acestei datini.
Prima săptămână de după Paști, ce se încheie cu Duminica Tomei, este numită Săptămâna Luminată. Se crede că „cine moare în această săptămână merge direct în rai”. Din această săptămână încep cele nouă joi și cele nouă marți numite „oprite”, despre care se credea că sunt periculoase pentru grindină. „Joile oprite” erau serbate de către femei prin abținere de la muncile casnice, crezându-se că, astfel, se asigură sănătatea oamenilor și prosperitatea turmelor și se fereau semănăturile, viile și livezile de grindina, furtuni, brume și înghețuri târzii. Ciclul acestor sărbători se încheia cu cea de-a noua joi, numită „Joia Verde” sau „Joia bulcilor”.