Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creștini: este sărbătoarea Nașterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii și al liniștii sufletești. Este o perioadă în care primim și dăruim multă iubire și căldură sufletească. Acest lucru se remarcă și în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare.
Obiceiuri vechi de Crăciun
– În ajun de Crăciun, oamenii își iau de la vecini tot ce-au dat cu împrumut, spre a avea toată avuția în gospodărie.
– Femeile pun un ban de metal și o nucă în apa de spălat, spre a fi în anul ce vine mai frumoase și bogate.
– Gospodarii, în ajunul Crăciunului, pun mâna pe toate uneltele din curte, ca să le poată folosi cu spor în anul următor.
– Cu o zi înainte de Crăciun se pune o potcoavă într-o căldare cu apă. Stăpânul casei bea primul, apoi o dă vitelor, ca să fie tari ca fierul.
– Păstorii pun sub pragul casei un drob de sare învelit, lăsându-l până la „alesul oilor“, în luna aprilie, când drobul este scos, măcinat și amestecat cu tărâțe și dat ca hrană turmei, să sporească.
– În ajun de Crăciun se curăță hornul, iar funinginea e pusă la rădăcina pomilor pentru rod bogat.
– În noaptea de Ajun se face priveghi, iar pe masă este așezat un colac cu un cuțit înfipt în el.
– Masa pusă în ajun rămâne întinsă toată noaptea, timp în care focul trebuie să ardă în sobă.
– La Crăciun pâinea se așează pe masă, să vină belșugul, și tot în același scop, sub fața de masă se pune pleavă de grâu.
– În ajun se pregătesc 12 feluri de mâncare în amintirea „Cinei cea de taină“ – Iisus și 12 apostoli.
– Gospodarii stau la masă cu picioarele pe topor, ca să fie tari ca fierul în anul care vine.
– Când primul om intrat în casă de Crăciun este bărbat înseamnă bunăstare în anul viitor.
– În ajun de Crăciun sunt puse în tuspatru colțurile de mese căței de usturoi și semințe de mere, ce apără de deochi și farmece.
– Din ajunul Crăciunului până la Bobotează, casa e măturată de la prag spre răsărit și nu din fundul locuinței spre prag, ca să vină pețitori la fata de măritat. Fetele mari nu trebuie să dea gunoiul afară din casă.
– Ca să-și viseze ursitul, fata va posti toată ziua de ajun, iar prima îmbucătură de seară s-o pună la brâu; când se culcă, întinde brâul pe jos și face trei mătănii peste el. Așa își va afla ursitul.
– În Ardeal, sărbătorile de Crăciun începeau de la Sf. Nicolae (6 decembrie), când fetele se adunau în grup, încă din seara de 5 decembrie, și frământau plăcintele care vor fi unse cu ou, pentru a doua zi. Doar la 9 fix seara, nici un minut mai devreme sau mai târziu, năvăleau flăcăii și se încingea petrecerea, cu glume și lapte parfumat. O credință ciudată a colectivității de sași este aceea practicată de Sfânta Lucia (12 decembrie), când capul familiei umblă cu o tavă pe care este așezată, pe jar, o crenguță cu care afumă și cele mai ascunse cotloane ale casei, șurii, beciului, podului.
– Tot în Transilvania se obișnuiește ca în noaptea de Crăciun, la un semn al diacului, mirenii să arunce cu boabe de porumb strigând: „Rod în cucuruzi!”. Se pare că acest obicei este o transformare interesantă a unui obicei din Polonia, unde mirenii aruncă în preot cu boabe de ovăz, în amintirea lapidării Sf. Ștefan.
Obiceiuri de iarna – Colindele
Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopții și până la revărsatul zorilor, ulițele satelor răsunau de glasul micilor colindători. Cu traista după gât, cu bățul în mână și căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă și strigă la ferestrele luminate:
„Bună dimineața la Moș Ajun / Ne dați ori nu ne dați”,
și dacă cei din casă le deschid ușa, încep să cânte mai departe:
„Am venit și noi odată / La un an cu sănătate / Și la anul să venim / Sănătoși să vă găsim
Ne dați, ne dați / Ori nu ne dați”
Cu acest prilej gazda le împarte colindețe: covrigi, nuci, mere, colăcei de făină frământați și copți chiar în acea seara a Ajunului.
În ajunul Crăciunului, ca și în ajunul Anului Nou, în toate provinciile românești, copiii formează grupuri și pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: „Florile dalbe”, „Lerui ler”, „Ziurel de ziuă”, ori „Valerim” și „Veler Doamne”.
În afară de seara mare a colindelor se mai colindă și în seara Sfântului Vasile, paralel cu Plugușorul sau Uratul.
Obiceiuri de iarna – Vicleimul
În unele locuri, în noaptea Crăcinului putem întâlni și cântarea religioasă cunoscută sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participă copiii. Această dramă religioasă ne înfățișează misterul Nașterii Domnului în toate etapele sale. Personajele dramei sunt Irod și ceata sa de Vicleimi, un ofițer și soldați îmbrăcați în portul ostașilor români, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar și Gaspar, un cioban, un prunc și, în unele părți, o paiață.
Vicleimul apare la noi pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseană și se leagă de misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu în Germania și Ungaria, a pătruns la noi prin sașii din Transilvania.
Din prima formă a Vicleimului, prezentarea magilor și dialogul lor, s-au dezvoltat pe rând, prin activitatea micilor cărturari, trei tipuri principale, în cele trei mari ținuturi: Muntenia, Moldova și Ardeal. Alături de partea religioasă a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp, poate chiar și astăzi, partea profană – jocul păpușilor.
(sursa: www.decolinda.ro)
