Obiceiuri de Crăciun – Sfințirea Mesei de Ajun

Când cocoșul vestește miezul nopții, spre Ajun de Crăciun, gospodinele se scoală ca să moaie turtele. Clitul de turte se scoboară de la locul de unde fusese pus ca să se usuce și să fie ferit de ochii și mâinile copiilor, se iau câte 3 – 4 turte, se rup în două ori în patru bucăți și se moaie într-o apă călduță în care s-a topit zahăr și apoi se așează pe fundul unei farfurii. Peste acest strat de turte se presară zahăr pisat, amestecat cu miez de nucă, asemenea pisat, sau numai jolfa, julfa, jofa sau jufla de sămânță de cânepă.
Unele gospodine îndulcesc apa cu miere. Pe la târg sau chiar și prin sate, fruntașii adaugă și apă de flori, migdale și alte „bunătăți” frumos mirositoare.
Peste acest strat se pune un alt rând de turte muiate, și iarăși julfa sau miezul de nucă, și astfel se urmează până se umple blidul, peste care se presară zahărul sau miezul de nucă; alteori, turtele se ung cu miere, căci deasupra nu se pune niciodată julfa.
Gospodinele cari, din pricina nevoii, nu au turte, taie felii de pâine de târg și le îndulcesc în apă cu zahăr, punându-le apoi pe farfurii în locul turtelor, căci ajun fără turte sau „turte-rupte” n-ar sta frumos pentru cinstea casei.
– „Nimeni n-are voie să descopere masa până nu intră preotul pe ușă”
Când lucrul acesta este isprăvit, femeia merge în „casa cea mare” sau în „casa de dincolo”, – odaia care este păstrată curată,- așează pe masa de sub icoana cea mai frumoasă fața de masă pe care o are, iar pe mijlocul ei pune o sticlă de vin roșu, prohir, iar la lipsă alb. La dreapta sticlei pune o farfurie cu turte, iar în cealaltă parte o farfurie, jumătate cu bob – sleit, după cum se spune prin Muntenia, – cu ceapă prăjită pe deasupra, iar cealaltă jumătate este plină cu perje fierte. În cele patru cornuri sau colțuri ale mesei se așează câte un colac, iar în lipsă, câte un sfert de pâine. Între colacii din dreapta se pune câte un fuior de cânepă, bine periat, zicând unii că acesta este barba lui Moș-Crăciun; adevărat, e un mic plocon preotului; prin alte părți, „fuiorul popii” se dă de obicei în ajunul Bobotezei.
Prin județul Neamț, gospodinele pregătesc, pentru masa preotului, borș cu hribi, hrighi, – găluște, salată de măsline cu oțet și ceapă, pere fierte, tocmagi cu zahăr, grâu îndulcit cu miere, s. a.
Prin județul Suceava, se pun pe masă cele mai bune bucate de sec. „Nimeni n-are voie să descopere masa până nu intră preotul pe ușă. Tot așa n-are dreptul să guste din masă, căci se crede că unul care ar face acest lucru, ar face bube. Preotul cântă și apoi stă pe laiță după ce blagoslovește întreaga masă. Ia și gustă din fie¬care fel de mâncare. Bărbatul destupă sticla cu vin și cinstește pe preot. Preotul face urările cuvenite în legătură cu venirea sărbătorilor. De-i glumeț, mai spune câte o glumă; gustă din masă și cei ai casei, și ceea ce le-a rămas, dau și la alți megieși, ca Dumnezeu să primească”.
În acest timp, afară arde cățuia cu tămâie. Ca plată preotul ia gologanii pe cari îi găsește sub fața de masă, pe cornul mesei din față și din dreapta, cei doi colaci din dreapta precum și o parte din vinul din sticlă. Dascălii poartă pe umăr dăsagii cu colaci, ajutându-se la aceasta și de alți oameni din sat sau ucenici de la strană.
Prin Bucovina se pune pe masă grâu fiert, crezându-se că datina a rămas de când Maica Domnului și cu Iisus Hristos au bine¬cuvântat grâul sămănătorului ce le-a arătat drumul spre Egipt când Jidovii lui Irod căutau prunci:
„De doi ani și mai în jos,
Ca s-omoare pe Hristos”.
Fetele pun repede sub prag câte o spelcă, – ac de păr, – ca să treacă preotul peste dânsa. După ce va trece, fata va lua-o și va pune-o în cap, va dormi noaptea cu dânsa și astfel își va visa vii¬torul soț.
Alte fete pun grâu pe patul unde va sta preotul, ca să se mă¬rite în câșlegile viitoare.
Alte fete roagă neapărat, prin mamele lor, pe preot să stea cât de puțin pe laiță și să guste din masă; altfel nu vin pețitorii de grabă.
După ce iese preotul și cârdul de copii din casă, gospodinele mătură numai decât casa, ca să fie ferită de purici peste vară. Unele femei pun câteva grăunțe sub așternutul unui pat, unde va ședea preotul, ca să-i stea cloștele pe ouă. Preoții știu acest lucru, stau puțin pe pat, căci dacă nu stau, femeile îi pândesc pe furiș și-i petrec afară cu cociorva pe la spate, așezându-se apoi dânsele pe locul unde trebuia să șeadă preoții.
– Datina de a umbla preotul cu Ajunul
Datina de a umbla preotul cu Ajunul, ca să sfințească masa și să vestească enoriașilor Nașterea Domnului, este, de bună samă, foarte veche. Diaconul Paul de Aleppo, notarul și însoțitorul pa¬triarhului Macarie al Antiohiei, călătorind în țările noastre pe aproape de jumătatea veacului XVII, înseamnă următoarele: „e de observat că în această țară se obișnuiește în seara despre Nașterea lui Hristos, ca toți preoții din diferite târguri, însoțiți de sărmani, de ceteți și de coriști, să se ducă în cârduri, purtând icoane și să umble prin norod toată noaptea, vizitând casele boierilor și urându-le bucurie. Astfel umblă ei toată noaptea, cântând Nașterea lui Hristos”.
Că nu-i vorba de colindul de seară al tineretului, ci de ve¬stirea Nașterii și sfințirea mesei, dovedesc serele următoare, cari ne vorbesc despre colindători: „Tot asemenea făceau lău¬tarii, toboșarii, flautiștii, colindând în cete toată noaptea următoare cu lanterne pe la casele boierilor celor mari”.
Fiindcă de obicei prin cele mai multe părți poporul, adică parohia unui preot, este foarte mare, foarte răspândită, preotul pornește cu ajunul încă de cu noapte; De pe la poartă preotul începe să cânte „Nașterea ta, Hristoase…”; intrând, dă tuturor celor din casă să sărute icoana.
La locuitorii de pe lângă Suceava și prin unele părți din Mol¬dova, nu se face cina de seară decât la venirea preotului. După ce a venit și a blagoslovit masa, cei din casă se așează la masă.
Prin Bucovina, unele femei își învață copiii să zică atunci când aud pe preot cântând în casă, de câte trei ori: „găinile se ouă”, cu credința că astfel găinile se vor oua în șir tot anul.
Alte gospodine iau un linguroi de grâu fiert și îndulcit cu miere, care se află pe masă, și aruncă de trei ori în pod, prinzând pe cel ce cade și păstrându-l până în ziua când se scot albinele.
Atunci se ia acel grâu și se pune sub știubeie, zicând albinelor:
– Așa să fiți de roditoare și de cinstite, precum este grâul.
Cu acest grâu din ajunul Crăciunului și cu agheasma de la Bobotează se stropesc grădinile ca să rodească.
Îndată după plecarea preotului, gazda, dând ceva turte celor din casă, pleacă prin vecini cu alte turte și bucate, spre a le da de pomană, pentru sufletul morților, pentru sănătatea celor vii și pen¬tru rodul câmpului. (Tudor Pamfile)