Obiceiuri cu prilejul nașterii, căsătoriei și morții

Când se naște un copil, musulmanii obișnuiesc să-i șoptească la urechi formula de mărturisire a credinței musulmane: „Nu este alt Dumnezeu decât Allah…”. În ziua a șaptea după naștere se sacrifică doi berbeci sau două capre, din a căror carne se dă o parte la săraci, și se taie în chip solemn părul copilului. Sacrificiul despre care vorbim se practică la arabi și înainte de Mahomed și a fost preluat de tradiția mahomedană. Tot în ziua a șaptea sau în altă zi se dă numele copilului, care este de obicei numele lui Mahomed, al unui membru al familiei acestuia ori al persoanelor importante ale tradiției musulmane. Copilul este apoi circumcis, fie în ziua a șaptea, fie în a patruzecea, fie în anul al șaptelea, adică la începutul celei de a doua perioade a vieții.
Înainte de căsătorie, conform unei vechi tradiții, mirele trebuie să stea un timp într-un loc retras, fiind păzit de cavalerii săi de onoare. În ziua în care mireasa este adusa la domiciliul mirelui și în noaptea nunții sunt împlinite diferite practici cu caracter magic, menite să ferească pe miri de intervențiile duhurilor rele și să le aducă noroc. După aceea, timp de o săptămână, soția stă închisă în casă, iar bărbatul stă retras de societate. După șapte zile, soții împlinesc un rit de purificare și numai după aceea încep viața obișnuită.
Când se apropie moartea, musulmanii îndeamnă pe muribund să pronunțe formula mărturisirii de credință, pentru ca să nu o uite și să o poată spune exact când va fi anchetat de cei doi îngeri, Nakir și Munkar. Spălarea mortului o fac două persoane de același sex cu defunctul și care cunosc bine ritul acestei operații. Mai înainte nu se plătea acestora nimic pentru munca lor, deoarece la ziua judecății se va ține seama de fapta lor pioasă. Mortul este îmbrăcat apoi într-un giulgiu fără cusături, pentru ca la ziua învierii să se poată așeza cu ușurință în genunchi în fața lui Allah și să-și primească sentința. Pelerinii obișnuiesc să-și ia cu ei la Mecca viitorul giulgiu, pentru ca să-l înmoaie în apa sfântă a izvorului Zemzem. Dacă decesul s-a produs dimineață, înmormântarea se face în cursul zilei, dacă nu, a doua zi de dimineață. Pe drumul spre cimitir, imamul recită versete din Coran și din când în când se oprește, iar credincioșii repetă în cor ultimul verset. În sfârșit, imamul se adresează spiritului mortului și îi cere să-și facă mărturisirea de credință, așa cum o va face în fața lui Allah. O persoană dintre rude răspunde pentru mort: „A crezut într-un singur Dumnezeu și în Mahomed profetul său”.
Mormintele mahomedane sunt construite în formă de firidă, în așa fel încât trupul mortului să poată sta pe partea dreaptă și cu ochii în direcția spre Mecca. Deasupra mormântului se ridică un mușuroi de pământ sau, la cei cu bunăstare, se construiesc un fel de capele boltite (qubba). În India există morminte musulmane monumentale, construite cu mare lux de arhitectură, dar cum legea musulmana interzice mormintele somptuoase și mauzoleele, cadavrele morților iluștri nu se află în monumentele înseși, ci în bolțile subterane; dedesubtul sau alăturea monumentelor, satisfăcându-se astfel cerința legii ca mormintele să fie modeste.
Ceremoniile care urmează înmormântării variază după regiuni și nu se deosebesc mult de cele practicate în alte religii. Doliul nu se obișnuiește. Totuși pe alocuri se vopsesc în albastru unele veșminte sau părți ale corpului și nu se schimbă veșmintele într-un anumit interval de timp.
(Emilian Vasilescu)