Obiceiul „crailor”, păstrat la Sâncel de peste un veac datorită bătrânului Pătru lu’ Călae



Obiceiul „crailor” este păstrat de mai bine de un veac în satul Sâncel, din județul Alba, în ziua de Crăciun, datorită unui bătrân care se ocupa de tinerii păstrători ai tradiției, ce moștenesc din generație în generație și costumele speciale, ale căror culori redau tricolorul românesc.
„Craii” reprezintă un obicei păstrat de cel puțin o sută de ani de tinerii din mai multe sate din județele Alba și Mureș, care, în preajma Crăciunului, vestesc localnicilor Nașterea Domnului printr-o scenetă cu caracter religios, în care reproduc scena biblică a întâlnirii dintre magi și regele Irod, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În județul Alba, obiceiul este păstrat cel mai bine în satele din zona Blajului, iar dintre acestea se remarcă localitatea Sâncel, unde tinerii „crai” au un adevărat ritual pentru pregătirea acestei tradiții.
Protopopul ortodox de Blaj, preotul Vasile Brumar din Sâncel, spune că obiceiul „crailor” este una dintre cele mai frumoase tradiții ce se păstrează în zonă și care are o vechime de cel puțin o sută de ani.
Părintele Brumar povestește că la acest obicei au participat părinții și bunicii săi, iar originea sa se pierde undeva cu peste un veac în urmă.
Preotul afirmă că în satul Sâncel obiceiul a fost păstrat cel mai bine datorită unui bătrân al localității, Petre Bărbat sau Tetea Pătru lu’ Călae, cum era cunoscut în zonă, care în fiecare an coordona tinerii pentru a pregăti această tradiție.
„Tetea Pătru lu’ Călae a trecut la cele veșnice în acest an, la vârsta de 90 de ani. Tetea Pătru a avut un rol important în păstrarea acestui obicei pe care nădăjduim și noi să-l ducem mai departe în anii care urmează, alături de toate celelalte tradiții ale noastre creștine și românești legate de Nașterea Domnului”, spune părintele Brumar.
Potrivit acestuia, obiceiul „craii” începe odată cu postul Crăciunului, când un grup de tineri cu vârste între 15 și 20 de ani, aleși pentru a duce mai departe această tradiție, încep să pregătească în biserica din sat o scenetă cu povestea biblică a întâlnirii dintre regele Irod și cei trei magi sau „crai”, în care se vorbește despre nașterea lui Iisus, dar și despre uciderea celor 14.000 de prunci din ordinul împăratului.
Preotul Vasile Brumar spune că tinerii repetă această scenetă cu câteva săptămâni înainte de Crăciun, iar în dimineața sărbătorii o prezintă în biserică, în fața credincioșilor.
„Încă de la începutul postului, tinerii se adună în biserică și încep pregătirile pentru această scenetă. În seara de Ajun fac ultima repetiție, iar în prima zi de Crăciun această scenetă este jucată în biserică și în zilele următoare craii colindă pe la casele oamenilor, vestind nașterea lui Hristos”, explică părintele Brumar.
Obiceiul din Sâncel este unic datorită vestimentației tinerilor „crai”, pe care o predau din generație în generație.
Astfel, spre deosebire de alte zone, în care „craii” se îmbracă în costume populare, la Sâncel tinerii care participă la acest obicei au „uniforme” speciale în culorile tricolorului românesc.
Sceneta are opt personaje: Irod, magii sau „craii” Gașpar, Melchior și Baltazar, preotul, îngerul, soldatul și păstorul. Cei trei magi și regele Irod sunt înveșmântați în roșu, galben și albastru, soldatul este îmbrăcat în uniformă militară, îngerul îmbrăcat în alb poartă aripi imense, preotul este îmbrăcat în negru, în timp ce păstorul poartă un cojoc tradițional românesc. Irod și craii sunt înarmați cu săbii de metal, iar soldatul cu o suliță.
Părintele Vasile Brumar afirmă că aceste costume ale tinerilor sunt păstrate din generație în generație, iar sceneta este jucată de tineri de 15-16 ani care, după doi sau trei ani, predau „ștafeta” unei alte generații.
Potrivit acestuia, în ziua de Crăciun tinerii joacă sceneta în biserică, iar apoi, până în 27 decembrie, colindă pe la casele sătenilor care îi răsplătesc cu vin, cozonaci sau bani.
Obiceiul „crailor” este păstrat și în satul mureșean Senereuș, unde elevi de gimnaziu joacă sceneta biblică în care se înfruntă magii și regele Irod. Spre deosebire de satul Sâncel din Alba, în Senereuș, tinerii poartă costume populare cu tricolorul românesc la brâu și sunt „înarmați” cu săbii realizate special din lemn.
Și în satul mureșean Senereuș, se repetă povestea biblică a celor trei magi de la Răsărit, care au plecat cu aur, smirnă și tămâie să-l caute pe pruncul Iisus. Totul se petrece sub forma unui dialog între împăratul Irod și cei trei magi, care vin în fața lui Irod aducându-i vestea nașterii pruncului Iisus, indicată de semnele cerești. Irod refuză să creadă vestea lor, urmează discuții aprinse și mai multe încrucișări ale săbiilor, pentru ca în final Irod să încerce să-i convingă pe „crai” să îi arate locul nașterii pruncului, pentru a i se închina, la rândul lui. Însă magii își dau seama că Irod are gânduri necurate și pornesc în căutarea Fiului lui Dumnezeu, pentru a i se închina.
Aici, „craii” sunt jucați în fiecare an de băieți din clasele VII-VIII, care repetă timp de o lună.
La Senereuș, obiceiul a fost adus din zona Munților Apuseni de moții care, după 1960, au început să se stabilească în acest sat locuit în majoritate de sași.
Dan Lungu, Ela Giurgea, corespondenti@mediafax.ro