Oase

Lucrările de restaurare la vechea catedrală catolică din Iași au dat recent la iveală câteva zeci de schelete dezgropate de la diverse adâncimi (2,5 metri – 4,25 m). Arheologii se întreabă care-i explicația prezenței rămășițelor umane în locuri diferite și la adâncimi atât de diferite; în aria respectivă (dar în exteriorul bisericii) au mai fost efectuate cercetări arheologice prin anii ’90, soldate cu descoperiri asemănătoare și încheiate cu o concluzie ce ni se pare net exagerată: „în zona catedralei s-ar afla cel mai vechi nucleu al orașului Iași”. Nu cred! Cu siguranță, este vorba despre un perimetru central al vechii urbe, dar „dricul târgului”, ulița de-a lungul căreia s-a înfiripat noua așezare urbană atestată la 1408, se situa într-o altă zonă – adevărat, nu prea depărtată.
Numărul scheletelor deshumate nu-i un argument: pretutindeni în vatra veche a Iașilor, și mai ales în preajma bisericilor, dacă sapi dai de vechi vestigii, de morminte din alte veacuri, uneori și peste adevărate „depozite” de oseminte umane. Prin 1956, vrând musai să devin medic, aveam nevoie de „material didactic” la anatomie. În vremea aceea, prin preajma Facultății de Medicină circulau diverși indivizi suspecți care preluau comenzi: plăteai pe loc și, a doua zi, primeai sacoșa cu ciolane conform specificației: femur, craniu (cu sau fără maxilar), tibie ș.a.m.d. Nu știu de unde erau aduse; culoarea maroniu-cenușie părea să sugereze că oasele-s din alt veac, dar mai circula și varianta unei conivențe cu cioclii și groparii de la „Eternitatea”.
Am achiziționat și eu un craniu „complet” pe care, după eșecul la admitere cu nota 1 în teza la română, l-am abandonat pe o poliță din fostul cămin medicinist de pe strada Văscăuțeanu (unde mai rânjeau înșirate și alte câteva hârci zădarnic cumpărate de bieții foști viitori doctori…). După care, în anii ’60, student la Filologie, am fost înregimentat într-un detașament de muncă voluntară (și chiar voluntară era – nu știu cum și de ce, dar ne înscriam ca proștii, de bună voie și nesiliți de nimeni, spre a săpa, în vacanțele de vară, la fundația viitoarei Case de cultură a tineretului, la taluzarea „insulei” de la Ciric, la temelia Motelului „Bucium”…). Trudind la Casa tineretului, am dat peste un schelet chiar la a doua lopată. După care, parcă dezgropam rămășițele unei cetăți moarte: spre spaima colegelor, apăreau cranii după cranii, unele cu șuvițe de păr albicios păstrate și cu dinții rânjiți – s-a concluzionat că, probabil, acolo fusese un cimitir. Nu știu ce s-a întâmplat cu zecile de schelete; probabil, au ajuns într-o groapă comună la cimitirul din Galata. Tot acolo odihnesc și rămășițele scoase din cimitirul fostei mănăstiri Sf. Vineri (demolată în 1880 – acum acolo se află Hala centrală); între care și acelea ale poetului clasic georgian Gabașvili, mort la Iași în 1791.
Revenind la vechea catedrală catolică, să menționăm descoperirea unei cripte din cărămidă, relativ încăpătoare (3,3/2/1,64 m), despre care arheologii declară că „a născut întrebări la care încă nu s-au găsit răspunsuri clare”. Aș opina că-i vorba despre un spațiu menit să devină osuar. Cel mai mare și mai cunoscut osuar se află la Mănăstirea Neamț, unde adăpostește osemintele a cel puțin 550 de monahi și constituia un punct de mare interes pentru vizitatorii locului. În vălmășagul întâmplărilor din decembrie 1989, de-acolo s-a furat craniul grecoaicei Calypso, fosta iubită și a lui Byron, și a lui Pușkin – drept pentru care Stăreția a decis să interzică accesul pelerinilor și să lăcătuiască straniul lăcaș. Osuare (sau gropnițe) s-ar mai afla la mănăstirile Putna, Probota, Slatina. La Iași avem osuarul de sub „veșmântariul” bisericii Talpalari, unde sunt păstrate osemintele unor reprezentanți de mari familii boierești, printre care și acelea ale lui Alecu Beldiman, autorul istorisirii în versuri „Tragodia, sau mai bine zis jalnica Moldovei întâmplare după răzvrătirea grecilor în 1821”. „Vedeta” osuarului de la Talpalari rămânând cerșetorul Lumânărică, nemurit de Negruzzi în „Scrisoarea XII”. Osemintele i-au fost depuse în aceeași casetă cu ale episcopului Filaret Beldiman, iar lui Lumânărică (despre care, mai demult, am scris amănunțit în această rubrică) i se întocmește acum dosar de canonizare…
La catedrala catolică se mai așteaptă și alte deshumări, în special ale foștilor slujitori ai lăcașului, dar oricâte surprize s-ar ivi, n-au cum conduce la concluzia că zona se cuvine considerată „cel mai vechi nucleu al orașului Iași”. Pentru continuarea lucrărilor s-au solicitat fonduri europene. De-or fi aprobate, atunci întreg perimetrul va fi cercetat și mai amănunțit; numai că, repet, orice s-ar descoperi, n-are cum strămuta în zona catolică „dricul târgului” din sec. XIII-XIV („dric” se numea și, pe alocuri, tot așa este denumită și azi „inima” de lemn, „șira spinării” carului; prin metaforică extensie, întâia uliță din miezul așezării orășenești era considerată „dricul târgului”). Sunt sumedenie de argumente privind amplasarea reală imposibil de contestat, așa că…