Cine n-are prejudecăți și citește „Vitralii”, revista Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de Informații, este în câștig. Poți să fii sau să nu fii de acord cu unele interpretări, dar trebuie recunoscut că volumul de informații copleșește și din fiecare număr afli vechi… noutăți demne de tot interesul. Știați, de pildă, ce răspuns a dat directorul postului londonez de televiziune ITN când i s-a reproșat că a prezentat tentativa de linșare a lui Mihăilă Cofariu drept „un atac românesc la adresa maghiarilor”? Ei bine, iată-l: „Aceasta este politica postului nostru în problema maghiară din România”! Formidabil cinism, afișat în văzul unei Europe… inerte!
Firește, serviciile de informații au știut totdeauna mult mai mult decât cetățeanul de rând; nefiresc este că astfel de informații ajung abia acum în presă – dar, oricum, mai bine mai târziu decât niciodată! O principală preocupare a realizatorilor revistei constă în „sectorizarea” istoriei Securității, prezentată în general, la noi, otova și simplist. Ce ar aduce o astfel de periodizare? Argumente pentru eliminarea confuziei (voite?) între diferitele vârste ale Securității, ceea ce, desigur, ar conduce la necesare nuanțări privind responsabilitățile. Demers legitim.
Avem, însă, senzația că nici „Vitraliile” nu-și permit să spună, în anul de grație 2012, lucrurilor pe nume și până la capăt. Iată, de pildă, materialul „Acțiunea piatra”, semnat de un general în retragere, în care ni se povestesc cu lux de amănunta episoade din urmărirea unui arab care, în 1986, avea un comportament ciudat. Călătorea frecvent în spațiile din jurul orașelor, niciodată în același loc și totdeauna atent la eventualele filări. Aflăm în detaliu „geografia” scurtelor și repetatelor voiajuri, se istorisesc stratagemele la care au recurs urmăritorii (la un moment dat, s-a introdus un vagon de marfă în plus într-o garnitură, pentru adăpostirea filatorilor!); în cele din urmă, arabul este arestat. Motivul: era un curier ce transmitea mesaje. Gata, ieșirea prin Sărindar.
Cititorul încearcă un sentiment de frustrare: ce conțineau acele mesaje, în slujba cărei oficine de spionaj se afla arabul? Probabil că încă nu-i momentul să se „dea cep” rezervorului cu informații, încă funcționează rețineri și precauții! De-a dreptul hazliu (dar bine articulat și probând un condei exersat), articolul „Securitatea anilor 70-80 și cenzura ideologică”. Erau vizate, în anii aceia, „modalitățile de transmitere prin creații literar-artistice a unor mesaje disimulate împotriva regimului”.
Cea mai dificilă era misiunea securistului însărcinat cu vegherea purității ideologice a lucrărilor de artă plastică. Ar trebui să fie de mirare, dar nu-i: pictorii se întreceau să semnaleze „fitile” ascunse în detalii ale pânzelor confraților, așa că teroarea „anarhomorfozei” (metodă folosită de artiștii altor veacuri pentru a ascunde unele mesaje) ducea la suspiciuni bizare: oare cartușiera eroului necunoscut nu-i „tivită” cu amănunte greu descifrabile? Și limbajul bombastic și păsăresc al prezentărilor din cataloagele expozițiilor invita la suspectări: „concatenația de sensuri poate să conducă lectura operei dincolo de litera picturii lui Ion Nicodim”. Cum să nu intri la idei? După o lungă înșiruire de piste false și alarmări inutile, autorul (Vasile Mălureanu) concluzionează: „impactul negativ al acestora (eventuale mesaje disimulate, n.n.) la adresa comunismului nu a fost cuantificat nici până azi, iar în prezent românii nu mai sunt interesați de mesaje ascunse” (n.n.: fiindcă trebuie să facă față torentului de interceptări și de mesaje „la vedere”…).
Hazlie este și povestea antenelor parabolice din Transilvania (în zona Moldovei, n-aveam decât „lighene de prins ruși”). Reacția Elenei Ceaușescu: „Auzi, mă, să iei măsuri imediate să le dai jos”. Primul lucru pe care l-a făcut admonestatul (primul secretar de la Deva) a fost să desființeze… propria-i antenă parabolică, pitită printre ciuveiele din balcon. Foarte interesant și deschizând perspective inedite de interpretare articolul „Tulburările etnice de la Tg. Mureș”, ca și, de altfel, întreg sumarul revistei. Menționăm că un material se intitulează „Antisecuritismul nu mai interesează pe nimeni.”
Oare?
