Criza a lovit crunt în rândurile celor care țin vertical sau înclinat condeiul în mână: ziarele ori și-au sugrumat personalul angajat, ori s-au evaporat cu totul de pe piață, cărțile s-au vândut în tiraje mai mici… Cercul colaboratorilor și-a redus raza, onorariile s-au remarcat prin zgârcenie, ori au dispărut.
Între timp, furtuna s-a mai calmat, dar năravurile de criză au rămas. O simt pe pielea mea: mi se cer tot mai des colaborări la diferite publicații, dar toate plătite cu “onorariu zero”.
De exemplu, un foarte profitabil ziar al României, care editează și un apreciat supliment cultural, mi-a cerut o colaborare întinsă pe câteva luni. Dar, din capul locului, mi s-a atras atenția să nu-mi stea gândul la drepturi de autor și la alte fantasme, că o să rămân cu buza umflată. O altă revistă culturală parcă i-a furat gândul ziarului profitabil, propunându-mi în mare același lucru. Și tot așa.
Zilele trecute, un mesaj fericit adus de poștașul electronic m-a anunțat că am fost inclus într-o antologie de proză care va apărea în sănătoasa țară Slovenia; dar, editorul s-a scuzat de la început “stimate domn, înțelegeți situația, participarea Dumnevoastra va fi cu plata zero.” Nu puteam să nu-l scuz, din moment ce a scris dumneavoastră cu “D” mare.
Acest zero pe care îl primesc mai mereu ca drepturi de autor mă arde ca un soare necruțător. Dacă mi s-ar propune onorarii mici, oricât de mici, cât să-mi cumpăr trei beri românești, de exemplu, tot ar fi ceva; dar așa, acest zero mă omoară cu zile. Și pe mine fiscul, asmuțit de președintele țării, mă belește de nu mă văd, și eu trebuie să fac față vieții tot mai aspre din România. Cu ce?
În plus, oare asta merit, după ani și ani de eforturi?
Ani și decenii la rând, am tot stat cu nasul în cărți, ca să capăt o cultură, să-mi cizelez scrisul, să mă perfecționez. În tot acest timp, ceilalți cetățeni ai patriei noastre își deschideau afaceri, se distrau cu brunete țâțoase în Hawaii sau admirau răsărituri de soare la Vama Veche.
Doar eu, tontul, stăteam și acumulam. Pentru ce? Pentru ca astăzi să primesc această plată, “zero”, care mă arde mai tare decât canicula de început de vară.
