Odată cu poporul acestei țări, obligat să plătească costurile uriașe ale alternanțelor în incompetența guvernării, și Oarba-Neagra rămâne fără arginții trădării. Pentru că justiția (cu „j” mic, ba chiar minuscul), și mai ales cea suceveană, zeitate oarbă și drapată în negru, a fost și a rămas sluga docilă a puterii în alternanță, mereu năimită cu câțiva arginți ca să-și trădeze poporul, pe care ar fi fost obligată să-l slujească, dacă ar fi dorit să își merite statutul de zeitate imparțială.
În sălile de judecată din palatul injustiției din Suceava, Oarba-Neagra se personifică în feminine planturoase, cumplit de agramate, dar suficiente și disprețuitoare, care-și practică meseria cu superficialitate și cu un condamnabil neprofesionalism. Există, ce-i drept, în aceleași săli de judecată, și doamne și domni magistrați care merită respectul nostru, al tuturora, dar procentul lor, deși semnificativ, se diluează sub valurile de nedreptate, de ticăloșie și de prostie, revărsate de cucoanele „Oarba-Neagra”, care vântură disperare prin urbe, pronunțându-se aiurea, în diferite cauze, fără să citeze exact nici măcar conținutul plângerilor prealabile, probele depuse la dosar de către părți rămânându-le pe vecie necunoscute. Ele au aerul unor țoape prețioase de la tarabele din piață, cunosc legile din auzite, iar cu deontologia profesională nu au nici în clin, nici în mânec (așa spune proverbul cel adevărat, după cum ne asigură George Coșbuc, frazeologismul venind de la clinul și mânecul dealului, și nicidecum de la mânecile negre ale robelor magistroaicelor!).
Dar dincolo de școlitele prin garaje, care compromit magistratura suceveană mai dihai decât în vremurile bolșevismului, stă slugărnicia față de puterea în alternanță, apucăturile de iudă bicisnică ale tuturor magistraților, și ale celor aparent buni și competenți, și ale celor nimeriți în sistemul justiției ca într-o gură de canal uitată deschisă pe stradă, o slugărnicie dusă până la lichelism și manifestată, tranșant și premeditat, împotriva poporului.
Cu ceva vreme în urmă, Oarba-Neagra suceveană căzuse în patima acordării de sporuri, meritate sau nu, tuturor categoriilor profesionale, sub acest fals paravan al dreptății sociale ajungând toți magistrații, și cei cu vocație, dar și cucoanele în robă, la niște lefuri astronomice. Apoi, când a venit o circulară de la Consiliul Superior al Magistraturii, super Oarba-Neagra de România, Oarba-Neagra suceveană a dat-o pe „Alba-Neagra”, refuzând, tot fără discernământ, acordarea de drepturi în bloc, inclusiv celor îndreptățiți, manifestând un dispreț incalificabil față de cazuistica anterioară a instanțelor sucevene, în totalitate favorabilă revendicatorilor de până atunci. Și astfel, slujitorii culturii, adică somitățile științifice ale Complexului Muzeal al Bucovinei, artiștii Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, bibliotecarii, scriitorii, artiștii plastici, deci întreaga spiritualitate suceveană, n-au mai avut parte de firfiricul supraviețuirii, datorită disprețului față de lege al funcționărimii în robe din fosta cumplită închisoare a Sucevei, în care, la nivel figurativ, cărțile Bucovinei au fost arse pentru a doua oară, dar cu același violent dispreț ca și în iunie-iulie 1952. Dar, mă rog, scriitorii, artiștii plastici, muzicienii, ba chiar și somitățile culturale ale Complexului Muzeal al Bucovinei pot trăi, conform tradiției românești, și disprețuiți, și nedreptățiți, și flămânzi (provocați-i la o discuție pe tema trecutului românilor pe doctorii în istorie Mareș, Batariuc, Hău, Căruntu, Andronic etc. Și o să vedeți că nu le trebuie codru de pâine și pahar cu apă vreme de o lună de zile), deci nu-i nici o problemă că Oarba-Neagra suceveană i-a scuipat în suflete. Problema este că un întreg popor a fost și mai este călcat în picioare de un sistem superficial, suficient și neprofesionist, iar recompensa pentru prețul trădării, cei câțiva arginți (mult mai puțini decât ar și merita magistrații adevărați, de care Suceava nu duce lipsă), fiindu-le reținuți de beneficiarii vremelnici ai trădării poporului pe care Justiția este menită să-l slujească, trădare săvârșită prin repetate acte de prostie, de ticăloșie și de injustiție.
Oarba-Neagra suceveană a jucat mult prea multă vreme „Alba-Neagra” cu dreptatea și cu moralitatea, și-astfel, în mod meritat, disprețul obștesc și cel politic sfarmă, sub imensa-i greutate, balanța inutilă, ignorată de magistrați de atâta vreme.
