Oana Mizil, condamnată definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Oana Mizil a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese în dosarul în care a fost judecată pentru că și-a angajat mama la cabinetul de parlamentar, decizia instanței supreme fiind definitivă, scrie Mediafax.”Admite apelul formulat de apelanta inculpată Niculescu Mizil Ștefănescu Oana. (…) Reduce pedeapsa stabilită inculpatei (…) de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare. Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II – a, lit. b) și lit.c) Cod penal anterior. (..) Suspendă condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 3 ani stabilit”, se arată în decizia judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).Luni a avut loc ultimul termen de judecată, ședință la care Oana Mizil a dat o declarație de inculpat.

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Hoți tineri, dar cu ani de infracționalitate în spate, condamnați cu executare pentru spargeri de mașini în Suceava

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini