Săptămâna „Școala altfel” s-a desfășurat peste așteptările Ministerului Educației, iar profesorii au făcut, în acest interval, un efort dublu sau triplu față de o săptămână obișnuită, a declarat, marți, secretarul de stat Oana Badea, potrivit căreia calificativul acordat programului este „bine”.
„Vreau să mulțumesc profesorilor pentru efortul făcut. Acesta a fost dublu sau triplu față de o săptămână obișnuită. Dacă ar fi să acord un calificativ, acesta este «bine». Cred că, la anul, vom avea «foarte bine»”, a spus secretarul de stat din Ministerul Educației.
În săptămâna 2-6 aprilie, Ministerul Educației a organizat anul acesta, în premieră, programul intitulat „Școala Altfel” pentru învățământul preuniversitar. Programul a fost dedicat activităților educative extracuriculare și extrașcolare, principalul obiectiv fiind implicarea elevilor și a profesorilor în activități de educație non-formală, care să pună în valoare talentele, preocupările extrașcolare și competențele elevilor, în domenii cât mai diverse și interesante.
În săptămâna „Școala Altfel” au fost implicate și numeroase organizații neguvernamentale, autorități centrale și locale, instituții de cultură, bisericești și servicii de ambulanță.
Tot în această perioadă, o pare dintre copii au participat la faza națională a olimpiadelor școlare.
Secretarul de stat a anunțat, la 4 aprilie, că ministerul va recompensa financiar cele mai interesante 10 activități desfășurate în cadrul programului „Școala Altfel”.