Un imunolog francez susține că pe viitor, oamenii vor putea să trăiască mult mai mult și vor putea să își conserve tinerețea pentru o perioadă mai lungă de timp. După cum informează agenția italiană de presă Ansa, Cel puțin acestea sunt concluziile unui experiment realizat pe cobai, cărora li s-a redus porția de mâncare cu 40 la sută, viața acestora prelungindu-se cu 50 la sută. Bazându-se pe o serie de descoperiri recente, imunologul francez, Jean-Claude Ameisen, afirmă că vârsta medie a oamenilor ar putea ajunge la 125 de ani, perioada maximă de viață fiind de 160 de ani. Îmbătrânirea va fi astfel mult întârziată, indivizii trăind mult mai mult, vor fi mai mult timp tineri și fertili, menopauza apărând cel mai devreme la 65 de ani.