Oamenii străzii, acele persoane ale căror povești de viață stau de multe ori ascunse în canale, în subsoluri de bloc, sau, în cel mai fericit caz, între pereții unui centru de noapte, simt nevoia, uneori, să vorbească. Gândurile lor, amintirile, lacrimile au prins conturul unor vorbe, care, spuse apăsat, cu capul plecat și ascuns între palmele noduroase, de multe ori murdare, cerșind sau tremurând, par a avea puterea unui testament. Vălul care a căzut peste destinul acestor oameni, peste zeci de ani, de luni, de zile și nopți, de clipe din viața lor, s-a ridicat doar pentru câteva ore de „spovedanie” dureroasă.
„Nu m-a primit să dorm o noapte, măcar pe jos…”
Povestea de viață a lui Marian Cotaibă, în vârstă de 68 de ani, cu domiciliu, doar pe acte, în comuna Crucea, internat, până pe 5 februarie, la singurul Centru social de noapte pentru persoane fără adăpost din Suceava, situat în incinta Parohiei „Sf. Vineri” din cartierul „George Enescu”, începe cu cel mai frumos moment din viața lui, „când soția mea a născut un băiat”. Este minunat să îți începi destăinuirea cu clipa în care ai devenit tată, ai devenit părinte, și credeai că fiul tău, „bucuria ochilor”, este darul divin mult așteptat.
Este cumplit și dureros, însă, să povestești, că „cel mai trist moment din viață a fost când acest băiat, într-o noapte friguroasă, cu viscol, nu m-a primit să dorm o noapte, măcar pe jos”.
„O casă și un petec de pământ pe care trebuia să le moștenesc în comuna Bogdănești, acolo unde bunica din partea tatei m-a crescut până la șapte ani, bunică care mi-a dat 10 ari de pământ (lucru ce poate fi dovedit în acte la registrul agricol de la Primăria Bogdănești, eu fiind singurul nepot care apar, alături de bunica, pe acel act), le-am pierdut datorită unei împrejurări destul de tragice. Dacă nu cedam o casă și un petec de pământ (cu toate că la acea vreme nu era voie de vândut pământ), pierdeam copilul, care urma să fie operat a șasea oară la Spitalul «Grigore Alexandrescu» București, copil care, după cum am spus, nu m-a primit să dorm o singură noapte la el”, ne-a mai spus Cotaibă.
„Poate vor fi trași la răspundere de opinia publică sau de propria conștiință”
De ani buni, trăiește singur, printre străini, și nu neagă faptul că de multe ori a scormonit printre gunoaie să găsească ceva de mâncare. Mai mult, a fost obligat de alți boschetari să adune de la buncăr pâine uscată, pe care, apoi, „peștii” cerșetorilor, să o vândă în piețe țăranilor, pentru a-și hrăni păsările și animale din curte.
A dormit în frig, sub cerul liber, a fost tratat ca paria societății, ca ultimul infractor, a fost disprețuit de cei pe care i-a considerat prieteni. „Fosta soție m-a avertizat că mă va lăsa pe drumuri, lucru pe care l-a făcut fără să aibă vreo remușcare. Au fost și alte lovituri pe care le-am primit în viață. Fostul meu șef de la Exploatarea Metale Rare București, secția Crucea Suceava, vede copilul meu la spitalul din Vatra Dornei, mă învoiește nelimitat, spunându-mi «salvează-ți copilul», ca după 2-3 zile să mă dea afară. Din acel moment, au început necazurile, lipsurile, care au dus la dezbinarea familiei, astăzi făcând parte din categoria – oamenii străzii”, ne-a mai spus bărbatul. Anii au trecut, dar amintirile au rămas.
„Cei care se știu vinovați pentru situația în care mă aflu acum poate vor fi trași la răspundere de opinia publică sau de propria conștiință. E foarte ușor să distrugi viața unui om. Știu că nu se poate face mare lucru după atâția ani, dar măcar cei în cauză să știe că nu i-am uitat. Fiecare, la rândul său, plătește pentru greșelile făcute…”, și-a încheiat povestea Marian Cotaibă.
Cu o pensie de 470 de lei, bărbatul speră să fie primit într-un cămin de bătrâni, motiv pentru care a cerut sprijinul Direcției de Asistență Socială Suceava. Dacă nu va fi ajutat să își găsească o locuință, după 5 februarie, termenul limită până când este primit să doarmă la centrul de noapte Suceava, bărbatul va fi din nou în stradă.
Aruncat în stradă, după ce și-a pierdut soția și fiica
Vasile Ș. are 73 ani și este văduv. A stat la centrul de noapte pe perioada verii trecute, după care a încercat să se ducă la un azil. Din păcate, nu a găsit loc și înțelegere la nici un cămin de bătrâni din județ, așa că singurul lui adăpost sigur peste noapte este cel de la Biserica „Sf. Vineri”, unde mai vine și doarme din când în când.
Bărbatul a venit în Suceava de la Cluj, în 1968, fiind repartizat cu serviciul. Soția lui a decedat de cancer în 1997.
După decesul soției, unica fiică a bărbatului s-a îmbolnăvit (ciroză) și a murit la vârsta de 24 de ani. Bărbatul a trecut cu greu peste cele două drame, rămânând, practic, singur pe lume.
A avut un apartament în Suceava, pe care l-a vândut după moartea soției și a fetei. Încercând să își refacă într-un fel viața, a trăit în concubinaj cu o femeie din Suceava, aproximativ cinci ani. Aceasta i-a propus ca din banii pe care îi avea bărbatul de pe urma vânzării apartamentului să îi cumpere fiicei ei un alt apartament (actele să fie făcute pe numele acesteia din urmă), pentru ca fata să nu mai locuiască cu ei, cu promisiunea că ei doi vor locui în apartamentul concubinei.
Dispreț și lăcomie
După cum s-a întâmplat în multe cazuri similare, după achiziționarea noului imobil, femeia i-a spus că nu mai are ce să caute în casa ei și l-a dat afară ca pe un străin. Vasile a reușit să plece din casă doar cu actele personale și cu hainele de pe el.
După cum ne-au spus asistenții sociali de la Centrul de noapte „Sf. Vineri”, care au monitorizat acest caz, aproximativ doi ani, bărbatul a locuit cu chirie într-un garaj pe care a reușit cu greu să și-l amenajeze. În luna mai 2010, a fost anunțat de proprietarul garajului că trebuie să părăsească locul, deoarece voia să-l vândă. Bărbatul nu are rude în Suceava, însă are o pensie de 900 de lei, care i-ar permite o internare într-un cămin de bătrâni.
Și-a girat casa și a urmat dezastrul
Cătălin N. are doar 40 ani și s-a numărat printre tinerii care au ocupat un pat la centrul de noapte de la Biserica „Sf. Vineri”. Este sucevean și a cerut sprijinul centrului de noapte, anul trecut, în luna mai. Bărbatul este divorțat, iar fosta soție este plecată în Italia. După cum a povestit chiar Cătălin, în 2007 a pierdut casa, după ce a girat-o, motiv care a întărit și decizia soției de a înainta actele de divorț. Din același motiv, bărbatul s-a certat cu familia sa, tatăl său refuzând să mai știe ceva de el. Singura persoană care îl mai ajută este mama lui. Bărbatul are o fiică în vârstă de 17 ani, cu care ține legătura. Se întâlnesc de fiecare dată când aceasta vine în țară, pentru că ea locuiește cu mama ei, în Italia.
Cătălin a muncit doi ani la o firmă de construcții din București, firmă care îi asigura masă și cazare, dar firma a dat faliment și bărbatul nu a reușit să-și găsească în altă parte un loc de muncă. Deși, povestește bărbatul, avea un salariu mare la firma la care a lucrat, nu s-a gândit niciodată să pună bani deoparte.
Trei ani, Cătălin a stat pe stradă. Se întreține singur, prestând munci zilnice, cel mai des la piața din Burdujeni. Până la sfârșitul lunii august, a locuit la centru, după care se pare că a fost primit din când în când să doarmă acasă la părinți. Din luna septembrie a anului trecut a mai făcut câteva solicitări de redeschidere a dosarului, dar nu s-a mai prezentat până acum la centrul de noapte.
Și-a pierdut tatăl în ziua în care s-a născut
La Centrul social de noapte pentru persoane fără adăpost din Suceava sunt și persoane asistate permanent. Este cazul lui Traian. T, în vârstă de 24 de ani, care a fost abandonat de mamă, la o vârstă fragedă, într-un cămin de copii. O perioadă, a locuit la un cămin de elevi. Tatăl lui Traian a decedat în ziua în care băiatul s-a născut, bărbatul suferind de probleme cardiace. Mama tânărului locuiește în Constanța, dar nu ține legătura cu fiul ei. Băiatul mai are cinci frați, pe care nu îi cunoaște. Când a venit la centrul de noapte, în luna noiembrie 2010, nu avea nici o sursă de venit. Între timp, băiatul și-a găsit un loc de muncă, dar nu are unde să doarmă.
Abandonat de familie când avea un an
Vlad P. are 25 ani și este asistat la centrul de noapte din luna august a anului trecut. Încă de la vârsta de un an, a fost abandonat într-un centru pentru copii. Nu ține legătura cu familia, pentru că nu știe nimic despre ea, și nici nu intenționează să o caute vreodată, pentru că nu poate să uite, și nici să ierte, deocamdată, faptul că l-a abandonat. Vlad a făcut o școală profesională, profil marochinărie. Are o pensie de handicap, având tulburări de comportament. Din trecutul lui Vlad nu se pot „șterge” câteva internări la spitalul de psihiatrie, dar nici patru luni de arest preventiv, datorită anturajului. Pentru a se putea întreține singur, tânărul a lucrat la mai multe fabrici. Când a venit să ceară adăpost la centrul de noapte, făcea munci ocazionale.
Lăsat fără ajutor pentru că s-a căsătorit cu nora care nu le-a fost pe plac
Vasile Z. are 41 ani și are domiciliul în Brașov. În luna decembrie a anului trecut, a venit la centrul de noapte din Suceava după ce a stat o perioadă prin autogara din Dorohoi și pe stradă. A fost asistat câteva zile la centrul sucevean, apoi, în colaborare cu Poliția TF, a fost ajutat să ajungă în Brașov, unde are prieteni care îl pot ajuta pentru o perioadă și unde își va putea găsi un loc de muncă.
Părinții lui Vasile locuiesc în Dorohoi, dar pentru că atunci când
s-a căsătorit cu fosta soție aceștia nu au fost de acord, refuză să îl ajute. Bărbatul nu are nici o sursă de venit.
Vasile Z. a rămas fără casă după ce fosta soție, împreună cu concubinul ei (italian), au falsificat actele și au vândut imobilul. Vasile are un băiat în vârstă de 20 de ani, plecat în Italia, în anul 2003. Tânărul a fost ajutat de o mătușă să termine școala în Italia. Băiatul știe de divorțul părinților, dar nu știe că tatăl său a ajuns în stradă, fără casă și fără venit.
Au nevoie de ajutor
Cei care pot să-i ajute pe acești oameni sau pe alții aflați în situații similare, să nu ezite să-i caute, să se intereseze de ei la centrul de noapte, pentru că niciodată nu este prea târziu pentru a face o faptă bună. Familiile acestor nevoiași pot oricând să ierte, să lase orgoliile deoparte și să-i ajute, pentru că nimeni nu știe dinainte ce poate să ajungă, la un moment dat, în viață. Preotul Minu Mititelu, parohul Bisericii „Sf. Vineri”, protopop al celui de-al doilea protopopiat înființat în municipiul Suceava, ne-a spus că „fiecare caz trebuie considerat o urgență. Centrul pentru nevoiași trebuie să fie sprijinit și de alte instituții ale statului. În ultima perioadă, am făcut cu greu față numărului mare de oameni necăjiți care ne cer ajutorul. Este foarte greu, pentru că avem personal puțin, patru oameni, asistent social, psiholog, angajat pentru curățenie, agent de pază. Oamenii care vin aici sunt persoane cu probleme. Mulți nu sunt din municipiul Suceava. Sunt din afara orașului, din județ, dar și din alte județe. Noi vrem să-i ajutăm, dar avem nevoie și de ajutor din partea autorităților locale și județene, din partea comunității”.
