Temperaturile extreme înregistrate în ultima perioadă, în special în timpul nopții, au declanșat în municipiul Suceava o amplă acțiune de salvare a oamenilor străzii.
„Înarmați” cu gamele cu ceai fierbinte, polițiștii locali au „cotrobăit” prin toate cotloanele orașului, prin canale, pe sub poduri, în gări, în căutarea persoanelor fără adăpost, cărora le-au oferit posibilitatea de a face un duș fierbinte și de a dormi la Centrul de noapte “Lumină lină”, unde li se oferă și o masă caldă.
Numai în noaptea de duminică spre luni, echipele Poliției Locale au identificat aproape 25 de persoane fără locuință, care dormeau prin canale, pe băncile din Gara Burdujeni sau chiar sub podul tehnologic din zona Bazarului.
Viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc a spus că tuturor celor expuși gerului le-a fost oferit ceai fierbinte, să se încălzească, după care li s-a explicat că pot beneficia de găzduire gratuită, într-un centru de noapte: “Din păcate, majoritatea oamenilor străzii au refuzat să meargă la Centrul de noapte, unde ar fi beneficiat de condiții mult mai bune, feriți de ger. Sunt unii care au acceptat, dar numai după o oră-două au plecat, pentru că acolo trebuie totuși să respecte o serie de reguli. Polițiștii locali se vor afla în continuare la datorie, noapte de noapte îi vor căuta pe cei care se află în astfel de situații disperate, îi vor servi cu ceai fierbinte și se vor asigura că viața nu le este pusă în pericol”.
Salvați de conductele de termoficare
Printre cei care refuză sistematic să fie duși la Centrul de noapte se află și un grup de boschetari care dorm în cea mai friguroasă zonă a orașului – la marginea râului Suceava. Refugiați între pereții de beton ai podului tehnologic, boschetarii au găsit aici un adăpost pentru orice anotimp – vara au răcoare, iar iarna au căldură de la conductele de termoficare care trec pe acolo.
Printre mormane de gunoaie, mizerii aduse de ei și lăsate acolo, printre șobolani și insecte, cei rămași fără un acoperiș deasupra capului au amenajat aici dormitoare comune, în care magistralele de termoficare ale Termica sunt folosite pe post de paturi. Pături și plăpumi uzate, murdare, recuperate din containerele de gunoi, sunt întinse direct peste conducte, iar atunci când nu au loc destul deasupra, alte boarfe sunt întinse pe jos, între țevi.
Cei care trăiesc aici, în spatele covorului murdar atârnat ca un paravan, la intrare, nu vor să renunțe o clipă la libertatea lor, chiar de li se promit condiții de trai mai bune. Nici nu vor să audă de mers la Centrul de noapte. Aici au lumea lor, în care nu trebuie să asculte de nimeni, nu trebuie să plătească pentru căldură, nu știu de taxe sau impozite. Aici pot oricând visa cu ochii deschiși, purtați pe brațe de Bacchus, chiar de stomacul le ghiorăie de foame.
Sorb cu nesaț ceaiul fierbinte adus de polițiștii locali, le mulțumesc din suflet și se bucură când li se spune că vor veni din nou pe la ei, cu o nouă porție de lichid fierbinte și dulce. “Aduceți și o bucată de pâine, vă rugăm. Goală o mâncăm!” spune unul din ei, cu speranță în glas.
Adăpostul de noapte din Gara Burdujeni
Adunați ciorchine în jurul caloriferelor din Gara Burdujeni, zeci de oameni ai străzii găsesc aici un loc în care să-și petreacă noaptea, feriți de gerul cumplit de afară.
Fie că sunt din Suceava, din satele județului sau de prin Botoșani, Pașcani, etc., cei care stau ghemuiți pe băncile de așteptare, lipiți unul de altul, împart aceeași soartă, a celor pentru care cuvântul “acasă” înseamnă o bancă în parc, în Gară sau un colț de stradă, “căptușit” cu cartoane.
Și aici, temători, mulți refuză invitația de a merge la Centrul de noapte, dar acceptă bucuroși paharele cu ceai fierbinte, mai ales după ce polițiștii i-au asigurat că nu-i fugărește nimeni de acolo.
Centru de noapte pentru 50 de suflete
Cristi, unul dintre cei care acceptă să fie dus la “Lumină lină”, e de loc din Corni, județul Botoșani. Bucuros de ideea de a dormi într-un pat normal, la căldură, acceptă să fie controlat să nu aibă la el lucruri interzise precum alcool, cuțite, lame sau seringi.
Una din regulile impuse celor care vin la Centrul de noapte să găsească adăpost în vremuri grele este de a face baie, după care li se dau haine curate, în care să-și petreacă noaptea.
“În această perioadă avem în adăpost cam 30 de oameni în fiecare noapte. I-am primit pe toți, chiar și pe cei care au refuzat să facă baie, pentru a nu-i lăsa să doarmă în stradă la asemenea temperaturi. Dar chiar și așa, unii au plecat după câteva ore, pentru că nu le dăm voie să consume alcool”, a spus coordonatoarea Centrului de noapte “Lumină lină”, Geanina Paveliuc.
Capacitatea Centrului de noapte amenajat în incinta Parohiei Sf. Vineri, din cartierul George Enescu, care beneficiază de sprijin financiar din partea Primăriei Suceava, este de 50 de persoane.
Celor care vin acolo singuri și cer adăpost sau care sunt aduși de pe străzi li se oferă nu doar un acoperiș deasupra capului, apă caldă, căldură și haine curate pentru somn, ci și o masă caldă.
Chiar și așa, o mulțime de oameni ai străzii își riscă viața dormind pe unde apucă.
“Noi îi monitorizăm pe oamenii străzii de la începutul sezonului rece, și încercăm ca ori de câte ori temperaturile scad sub limita suportabilului să-i aducem în Centrul de noapte sau chiar la spital, dacă necesită îngrijiri medicale”, a declarat polițistul local Liviu Manoliu, unul dintre cei care îngheață la rândul lor, noapte de noapte, cutreierând orașul, pentru a se asigura că oamenii străzii sau persoane care nu au putut ajunge la casele lor ori se află în stare de ebrietate și se expun pericolului de a îngheța ajung într-un loc unde au șanse de supraviețuire.
Trei-patru persoane ajung zilnic la spital în șoc hipotermic
Numărul persoanelor afectate de frig, ajunse în șoc hipotermic la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava și trimise către Adăpostul de la Biserica „Sf. Vineri” Suceava al Asociației „Lumină Lină” crește pe zi ce trece.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Tiberius Brădățan, de duminică după-amiază și până luni dimineață s-au mai înregistrat trei cazuri de persoane afectate de frig. „Din cele trei cazuri, unul era cu o hipotermie ușoară. Nici o persoană nu a necesitat internare. Au fost stabilizați, li s-au acordat îngrijiri și au fost trimiși la centrul «Lumină Lină»” a spus doctorul Brădățan. În tot weekendul, la UPU Suceava au ajuns 11 persoane în stare de șoc hipotermic, iar cel mai grav caz este un bărbat de 33 de ani din Sucevița, care a fost găsit înghețat sub un pod.
Referitor la prezentările la urgențe a persoanelor ce au căzut pe gheață, medicul Tiberius Brădățan a spus că „sunt cam trei-patru traumatisme pe zi, dar unele nu necesită internare, nefiind vorba de căzături grave cu fracturi. Chiar și așa, Secția de Ortopedie e la capacitate maximă și se operează pe bază de programări.
Oana ALPHONSO

















