Antrenorii de gimnastică Octavian Belu și Mariana Bitang (foto) au acceptat, miercuri, oferta președintelui Traian Băsescu de a deveni consilieri de stat pe probleme de sport, deși nu au date exacte despre atribuțiile lor la Președinție. „Nu avem încă date exacte despre ce vom face, dar din câte am înțeles e vorba de aspecte legate strict de sport, de la expertizarea unor probleme generale ale sportului, până la monitorizarea și asistarea unor evenimente de importanță majoră sportivă pentru România. Sper ca experiența noastră și activitatea noastră viitoare să prezinte un pol de interes pentru președintele României”, a declarat Belu. Fostul antrenor-coordonator al lotului olimpic feminin al României a afirmat că mai sunt de pus la punct doar câteva formalități administrative și a precizat că abia așteaptă să se prezinte la noul serviciu. „Ne-am întâlnit miercuri cu consilierul prezidențial Claudiu Săftoiu, așa cum ne-am înțeles încă de marți, și i-am dat răspunsul nostru afirmativ. Am oferit și câte un CV fiecare, ce vor fi atașate la dosarul nostru și nu rămâne decât să se rezolve cu formalitățile administrative și să ne prezentăm la noul serviciu. Noi suntem gata să începem!”, a afirmat Octavian Belu. El a explicat că, în acest moment, nu se pune problema să mai plece în China, de unde atât el, cât și Mariana Bitang au avut oferte de antrena lotul olimpic.





