Iar noi, fraților, iubiți de Domnul, datori suntem totdeauna să mulțumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfințirea duhului și întru credința adevărului, la care v-a chemat prin Evanghelia noastră, spre dobândirea slavei Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, dar, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Însuși Domnul nostru Iisus Hristos și Dumnezeu Tatăl nostru, Care ne-a iubit pe noi și ne-a dat, prin har, veșnică mângâiere și bună nădejde, să mângâie inimile voastre și să vă întărească, la tot lucrul și cuvântul bun. În sfârșit, fraților, rugați-vă pentru noi, ca cuvântul Domnului să se răspândească și să se preamărească, ca și la voi, și ca să ne izbăvim de oamenii cei nesocotiți și vicleni. Căci credința nu este a tuturor; dar credincios este Domnul, Care vă va întări și vă va păzi de cel viclean. Despre voi, încredințați suntem în Domnul, că cele ce vă poruncim, voi le faceți și le veți face. Iar Domnul să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos!” (II Tesaloniceni 2, 13-17 și 3, 1-5)
Cele mai mari suferințe se nasc din dezamăgirile pe care ni le aduc oamenii
Cele mai mari suferințe se nasc din dezamăgirile pe care ni le aduc oamenii. Relațiile interumane, în complexitatea lor, dezvăluie caractere și pun în evidență fondul interior al persoanelor. În fragmentul scrierii apostolice de astăzi, Sfântul Pavel, alături de îndemnul la cultivarea dragostei, a credinței și de rugăciunea pentru răspândirea și rodirea Evangheliei, le cere tesalonicenilor să se roage către Dumnezeu ca să fie „izbăviți de oamenii cei nesocotiți și vicleni”.
Din lungile călătorii ale misionarului apostol Pavel, din modul în care și-a ales ucenicii învățăm că totdeauna a căutat oameni sinceri și ascultători. Viclenia și lipsa de cumpătare sunt stări care deformează vederea și înțelegerea, pun peste chipul persoanei o mască în spatele căreia cu greu putem bănui ce se ascunde. Pe omul viclean niciodată nu îl vezi așa cum este, el nu se deschide niciodată și este un exponent al minciunii.
Apostolul nu dorește să întâlnească astfel de caractere pentru că nu vrea ca lupta și efortul lui misionar să se oprească în oameni falși, care până la urmă îi vor provoca mari dezamăgiri. Nu vrea să-i întâlnească pentru că dorește să vorbească sufletului omului, nu unui paravan, care prin vorbe false ascunde gânduri necurate. Astfel de oameni nu pot fi credincioși pentru că nu sunt sinceri cu ei înșiși și apoi cu Dumnezeu. Credința nu poate fi folosită instrumental, nu este un bun pe care îl primești, te folosești de el și apoi îl poți abandona.
De asemenea, apostolul Pavel vorbește și de oamenii nesocotiți, adică necumpătați, care nu au discernământ, care trăiesc în și din extreme. Aceste persoane pot transforma credința în pietism sec sau în formalism riguros. Oamenii nesocotiți nu trăiesc credința, ci doar o folosesc, nu se lasă învățați de credință, ci învață pe alții din „credința” lor. Primită într-o inimă vicleană sau într-o inimă nesocotită, credința poate fi doar afișată, dar niciodată nu poate să devină lucrătoare pentru că – ne spune apostolul – „credința nu este a tuturor”.
(Ciprian OLINICI, www.ziarullumina.ro)
