Lecția de religie

Oamenii demonizați sînt de trei feluri



Să știți că sînt trei feluri de oameni demonizați: întîi sînt cei ce se chinuiesc cu trupul de duhurile cele rele, cum sînt epilepticii, lunaticii și cei demonizați ca cel din Evanghelia de duminică. Al doilea sînt toți ereticii și învățătorii mincinoși și răi care cu învățăturile lor greșite schimbă adevărul Sfintei Scripturi și duc la rătăcire de la dreapta credință, pe creștinii nelămuriți și neîntemeiați în adevăr. Iar al treilea sînt cei stăpîniți de grele patimi. Despre primul fel de demonizați am vorbit pe scurt mai sus, despre al doilea amintește marele Apostol Pavel, zicînd: Duhul vorbește lămurit că, în vremile cele de apoi, unii se vor depărta de la credință, luînd aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile demonilor (I Timotei 4, 1). Dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, tîlcuind acest text al Apostolului Pavel arată că aceștia sînt toți începătorii de erezii, care, povățuiți fiind de demoni și mișcați de duhurile înșelăciunii vor grăi înșelăciuni către cei binecredincioși, spre a-i înstrăina de la adevărata Biserică a lui Hristos.
Al treilea fel de oameni demonizați sînt toți cei stăpîniți de patimi grele, ca: necredința, uciderea, ura, beția, iubirea de arginți, fermecătoria, desfrînarea și altele care îi stăpînesc de multă vreme. Aceștia sînt numiți de Sfînta Scriptură fii ai diavolului (Ioan 8, 44; Fapte 13, 10; I Ioan 3, 8-10; Ioan 6, 70). De aceea Sfîntul Vasile îi arată pe toți cei bețivi a fi mai rău decît cei îndrăciți, zicînd: „Cel ce se îndrăcește este vrednic de jale, iar cel ce se îmbată fiind îndrăcit cu patima beției, este de rîs și mai rău decît cel îndrăcit și nimeni nu-l compătimește” (Sf. Vasile cel Mare, Exaimeron. Cuvînt împotriva celor bețivi. Buc., 1828).
Tot demonizați sînt și vrăjitorii care amăgesc pe oameni cu puterea duhurilor rele. Vrăjitorii, fermcătorii și toți cei care părăsesc pe Dumnezeu și cer ajutorul diavolilor, sînt ei înșiși demonizați și osîndiți la veșnicele chinuri ale iadului. (Părintele Cleopa)