Domnul nu vindecă mereu. Pe unii îi lasă să sufere, pentru binele lor și al celor din jur. Am constatat adesea că oamenii care suferă sau care au trecut prin mari suferințe, sînt oameni puternici. Ei au căpătat o altă perspectivă asupra vieții și au dobîndit unele calități pe care oamenii scutiți de suferință nu le pot avea. Suferința poate fi primită ca un dar, ca o îmbogățire. Unii simt suferința ca pe o nedreptate, ca pe ceva care nu ar fi trebuit să li se întîmple lor. Asta pentru că ei se compară cu ceilalți, ceea ce nu are nici un sens, fiecare om trebuie să-și trăiască viața care i-a fost dată. Fiecare are raportul său cu suferința, fiecare poate cîștiga ceva din suferință. Cred că ceea ce trebuie să ne ajute este conștiința că Dumnezeu îngăduie această suferință și că ea are un motiv, chiar dacă noi nu-l știm. Această conștiință, sau mai bine zis această încredere, ne ajută să ne purtăm crucea cu seninătate.
Pot să vă asigur că credința în Dumnezeu ne ajută să suportăm o mare suferință. Să ne reamintim însă că dacă am suferit, nici nu ne dorim să suferim, pentru că nici Biserica și nici oamenii nu o doresc. Să evităm suferința dacă putem? Da! Dar să nu fugim de crucea care ne mîntuie. Domnul nu ne binecuvîntează o asemenea atitudine. Căci Domnul ne cere să ne purtăm fiecare crucea, crucea lepădării de sine însuși. Fără cruce nu este mîntuire; mîntuirea nu ne vine numai prin Crucea Domnului ci și prin purtarea propriei cruci. Cînd trecem printr-o ispită, printr-o boală, printr-o durere, un necaz, ne întîlnim crucea pe care trebuie să o purtăm și ea devine într-adevăr crucea mîntuirii noastre.
Să fim convinși că crucea ne este necesară pentru a ne mîntui. Să-I cerem Domnului sănătate și tot ceea ce e bun, dar să-I cerem și puterea de a accepta suferința atunci cînd ne este trimisă. Să-I cerem Domnului să ne întărească în credință pentru a putea face față tuturor încercărilor care ne vin, să-I cerem Domnului să ne ajute să purtăm cu bucurie suferință. Sfîntul Isaac Sirul spunea: „Caută un doctor înainte de a fi bolnav și roagă-te înainte de venirea ispitei”.
Să ne pregătim să suferim, suferință fizică sau suferință morală. Pentru a putea răbda suferința morală și pentru a putea profita de ea, trebuie însă să ne smerim. Să nu ne tulburăm văzînd că suferința este o realitate pe care nu o putem evita, o problemă pe care nu o putem rezolva, o taină care pentru binele nostru, pentru progresul nostru spiritual ne unește cu Crucea Domnului. Ea este o taină care ne unește cu suferința Domnului care avut milă de noi și ne-a mîntuit, pentru că ne iubește. Ea este o taină care ne unește cu Domnul, care ne iubește chiar și atunci cînd ne lasă să suferim și care ne șterge lacrimile atunci cînd știe că suferim pentru binele nostru.
Noi nu sîntem singuri. Dumnezeu este cu noi. Să credem că îngerul nostru păzitor ne însoțește pretutindeni, că Maica Domnului ne ocrotește mereu și la bine și la rău. Să credem că mila Domnului ne însoțește mereu. (Părintele Teofil Pîrîianu)
