Sute de porci, dar și un om au avut nevoie de ajutorul echipajelor de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Un tir care transporta 900 de porci din Ungaria pentru o fermă din Verești s-a răsturnat ieri dimineață, în jurul orei 7.30, la ieșirea din Salcea. Totul s-a datorat neatenției șoferului, care circula cu viteză prea mare, iar din cauza balansului autotrenul a ajuns în șanț. Ce a urmat a fost o larmă generală, guițatul porcilor fiind de nedescris.
„Intervenția a fost una mai aparte, și asta pentru că în afara persoanei încarcerate am fost nevoiți să intervenim și pentru salvarea porcilor. Aceștia au fost scoși din tir și apoi încărcați în alte mașini aparținând fermei de porci de la Verești”, a precizat plutonierul major Dan Moroșanu, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Șoferul tirului, Nicolae Stan, de 46 de ani, din Găești – Dâmbovița, a reușit să scape fără prea multe răni, în timp ce șoferul de rezervă, Cristian Macarie, de 32 de ani, din Arad, care se afla pe locul din dreapta, a rămas prizonier în cabină. Din fericire, nici unul dintre ei nu a suferit răni grave. „Una dintre victime avea excoriații pe corp și o plagă la nivelul capului, în timp ce a doua victimă avea o luxație la nivelul umărului stâng și o entorsă la glezna dreaptă. Vor fi investigate și se va stabili dacă trebuie internate sau nu”, a declarat medicul Tiberius Brădățan, purtătorul de cuvânt al Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava.
Aproximativ 100 de porci au murit
Către firma Tagro Group din Verești veneau ieri dimineață trei transporturi de porci. Marfa era adusă de la o fermă din Ungaria de șoferi români angajați la societatea de transport Varkens din Olanda. „Au fost trei transporturi, primul care a ajuns la destinație și pe care l-am descărcat, și cele două tiruri care sunt aici, dintre care unul răsturnat”, a menționat Valentin Chelaru, directorul Tagro Group Verești.
Cei implicați în accident spun că totul s-a petrecut foarte rapid, iar tirul nu circula cu viteză prea mare.
„Nu ne-a ieșit nimic în față, doar s-a înclinat tirul și ne-am trezit în șanț”, a mărturisit Cristian Macarie. Și colegii lor aflați în tirul care venea din spate nu-și pot închipui cum s-a produs accidentul la numai câțiva kilometri de destinație. „Noi am ajuns un pic mai târziu, că am prins semafoarele din Suceava, iar când am ajuns aici tirul era răsturnat, un coleg ieșise din cabină, iar celălalt era prins înăuntru”, a povestit Codrin Macoveiciuc, șoferul unuia dintre tiruri.
În urma accidentului, aproximativ 100 de porci din cei 900 care se aflau în tir au murit, paguba fiind de circa 10.000 de euro. În ajutorul angajaților fermei de porci de la Verești au sărit nu doar angajații ISU Suceava, ci și o parte dintre localnicii din Salcea, care au ajutat la scoaterea animalelor prizoniere, la paza acestora pe câmp și la încărcarea lor într-un alt tir.


