Curând, Băsescu s-ar putea să nu mai aibă „jandari în coadă” (vorba Chiriței) și tot soiul de alte privilegii: hotărârea din 2019 a Curții de Apel Constanța, care a constatat „Calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului Traian Băsescu”, urmează să fie confirmată sau infirmată în noiembrie de Înalta Curte de Casație. Până atunci, cu o majoritate covârșitoare, Camera Deputaților a votat proiectul legii potrivit căreia foștii președinți dovediți colaboratori ai Securității pierd drepturile speciale asigurate de Legea 406/2001. O face cu întârziere balcanică, dar logic, sănătos, necesar. Băsescu, unul dintre cele mai toxice personaje ale României secolului XXI, nu numai că a dat și dă în continuare nației lecții televizate de morală și „political correctness” (!) inclusiv de la Bruxelles, dar se erijează cu nerușinare în arbitru al vieții noastre politice! Tocmai el! Nu-i plâng de milă: cu sau fără SPP și vilă de protocol, cu sau fără îndemnizația de 75% din leafa președintelui țării, o să se descurce cumva; contul la „Cireșica” sunt sigur că-i va rămâne activ. Interesant este cum se stăruie în negarea evidențelor și cum învinuții o scaldă: „n-au colaborat, dar…” actele vorbește. Și, desigur, ceea ce deocamdată i se poate reproșa documentat lui Băsescu rămâne um mizilic față de realitatea incontestabilă a înregimentării în structurile Securității a unui reprezentant al României la Anvers. Dar să revenim la „n-a colaborat, dar…” Înțelesul sintagmei „calitatea de” presupune o evaluare a prestației oculte (s-ar vrea, ocultate) incriminate. Mona Muscă, în graba și zăpăceala post-revoluționară, a pățit-o: a contat actul semnării informărilor în sine, nu și conținutul acestora. CNSAS și Justiția fac distincția, dar opinia publică își are legile ei – gura lumii e slobodă! Numai că nu toți informatorii presați în fel și chip de „organe” au dat curs ascultători pactului cu diavolul! Au fost din belșug date publicității tot soiul de turnătorii imunde, și complet ignorate „colaborările” ne-nocive, dacă nu chiar total potrivnice așteptărilor. Cine încerca să nu dea cinstea pe rușine a putut s-o facă, nu fără a-și asuma destule riscuri. Iată exemple din lumea litererelor oglindită în dosare mai puțin răsfoite ale CNSAS, care, fără îndoială, au dezamăgit profund comanditarii: „Un tânăr cu înzestrare intelectuală de excepție. Inteligența îi este susținută de o gândire originală, o capacitate de interpretare a fenomenului cultural și, în special, a celui literar, care îl scoate din linia comună și care se explică, în mare măsură, prin foarte întinsa lui cultură. Acest fapt îi dă posibilitatea să judece lucrurile comparativ, să desprindă esențialul, să emită judecăți de valoare care niciodată nu sunt pripite (…) Foarte modest, foarte discret, excelent coleg, oricând dispus să-și ofere ajutorul (…) Pentru respectul față de muncă, pentru devotamentul față de ceea ce aș numi locul care ne dă justificarea noastră socială, X poate fi socotit, fără nici o exagerare, exemplar…” Și nu-i o propunere de decorare, ci… o „turnătorie” la Securitate! Încă una, datorată altui „colaborator”: „X este un om cinstit, corect, cu concepții sănătoase despre viață (…) În afară de viciul lecturii, nu știu ca tov. X să aibă vicii sau moravuri condamnabile”…ș.a.m.d., pagini întregi. Astfel de note informative au fost recoltate după tot tipicul: nume de împrumut, case conspirative, ofițer de legătură. Dincolo de turnătoriile cu adevărat blamabile, de încadrat între eflorescențele puturoase ale mizeriei umane, se rânduiesc și astfel de „compoziții” – adevărate elogii respectuoase, vădind prețuire sinceră, fără nici un „dar…” și „însă…”, fără urmă de gând rău și vorbă rea. Acum, când începem a distinge și copacii, nu numai pădurea, s-ar impune scoaterea decisă de sub blamul otova al colaboraționismului personajele care, totuși, au vâslit contra curentului. Și A, și B, semnatarii informărilor din care am citat (nu cred c-aș avea dezlegare să dau nume) știau prea bine că X este urmărit, că, la un moment dat, era arestat la domiciliu; furnizând aprecieri ultralaudative, își asumau, desigur, un risc deloc mărunt. În „mapa lor profesională” s-ar cuveni acum să conteze, dar nimeni nu le ia în seamă! Altfel, puteau proceda precum alți colegi care, spre a intra în grațiile „organelor”, s-au străduit să găsească „manifestări reprobabile”, coborând până la sesiza că urmăritul „cu femeile, are relații platonice” (!), ori „are înclinații spre idealism.” Fără a uita să așeze în pagină și primejdioase aprecieri generatoare de previzibile consecințe: „Are o atitudine refractară, chiar ostilă, față de autorități și organizații politice, neacceptându-le sub nici o formă”, „intră în contradicție cu normele generale ale moralei și eticii socialiste.” Oameni și oameni! În fața invitației la delațiune, unii s-au avântat entuziast, plusând cu voie bună, nu numai din lașă obediență, ci și spre a bara calea colegului contra-candidat la obținerea cutărui titlu sau rang. Eticheta de „colaborator” se potrivește-mănușă unora, deloc altora. Revelațiile permise de de-secretizarea dosarelor obligă la meditație pe tema rezumată shakespearian prin binecunoscutul „a fi sau a nu fi.” De astă dată, turnător. Cât despre Băsescu…