Lansare de carte

Oameni și locuri din ținutul Fălticenilor, descrise cu „cerneala inimii”



Arhimandritul Timotei Aioanei
Arhimandritul Timotei Aioanei

Sala de Artă „Elena Greculesi”, de la Biblioteca I.G. Sbiera Suceava, a fost, pe 15 ianuarie, gazda unui eveniment cultural prestigios, lansarea cărții „Aduceri aminte despre oameni și locuri din ținutul Fălticenilor”, cea mai recentă lucrare scrisă de arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor și mare eclesiarh al Catedralei patriarhale din București.
Noua apariție editorială a părintelui Timotei Aioanei, afirmat în lumea literară drept scriitor memorialist, este alcătuită din evocări ale unor personalități bisericești și culturale din ținutul Fălticenilor, apreciată pentru frumusețea locurilor și pentru bogăția spirituală a oamenilor de acolo.
La eveniment a participat un număr impresionat de oameni de cultură, scriitori, preoți, oameni politici, iubitori de carte, care au dorit „la ceas de inimă” să fie alături de părintele Timotei Aioanei, la lansarea celui mai recent volum.
„După ceasuri de rugăciune…, a scris”
Preotul Constantin Ciupu, cel care s-a ocupat de publicarea volumului de carte „Aduceri aminte despre oameni și locuri din ținutul Fălticenilor”, la Editura „Mușatinii” din Suceava, cu exigența omului căruia îi place lucrul bine făcut, dar care nu așteaptă laude, a ținut să facă o prezentare scurtă a autorului.
„După ceasuri de rugăciune și de muncă împreună cu obștea, după rânduiala călugărească, cuviosul părinte Timotei Aioanei, retrăgându-se în liniștea chiliei, și-a adus aminte de oameni și locuri din ținutul Fălticeniului și a scris”, a povestit părintele Ciupu, lăsând-o pe Doina Cernica, publicist comentator la cotidianul „Crai nou”, să ne dezvăluie mai multe „taine” din cartea părintelui Timotei.
„Descendent sadovenian”
Doina Cernica l-a numit pe autorul cărții „descendent sadovenian”, care are talent și „condei înzestrat” și care, în paginile celui mai recent volum al său, a reușit să facă „portrete” ale unor oameni dragi din zona Fălticenilor. Nu oricum a făcut acest lucru, ci cu mult stil, strecurând printre rânduri și accente personale. Printre „portretele” descrise în carte de autor se numără cel al părintelui Cleopa, ÎPS Antonie Plămădeală, părintele Paisie Olaru de la Mănăstire Sihăstria, P.S Gherasim Putneanul, preotul Ilie Ilisei, scriitorul Grigore Ilisei, sculptorul Ion Irimescu.
Pentru a exemplifica cele spuse, Doina Cernica a dat citire câtorva fragmente din carte, spre bucuria celor prezenți. Ea a mai spus că Timotei Aioanei a scris această carte „din recunoștință și neuitare pentru cei pe care i-a cunoscut și prețuit”.
„Pledoarie pentru un pantheon personal”
Profesorul universitar dr. Mihai Iacobescu l-a situat pe arhim. Timotei Aioanei în pleiada oamenilor de cultură din zona Fălticenilor, alături de Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu, Horia Lovinescu, Ion Irimescu, Grigore Ilisei și foarte mulți alții. Profesorul Iacobescu și-a amintit de câteva rânduri: „Aurul de-l vei pierde, îl poți regăsi, timpul niciodată”, scrise pe o eșarfă la o mănăstire nemțeană.
„Acest om, arhim. Timotei Aioanei, născut la Rădășeni, ne duce cu gândul la mesajul de pe acea eșarfă”, sugerându-ne tuturor că autorul cărții știe să-și justifice timpul.
Profesor universitar dr. Elena Brândușa Steiciuc este de părere că această carte scrisă de Timotei Aioanei este o „pledoarie pentru un pantheon personal”. În carte, spune profesoara Steiciuc, se găsește un stil echilibrat, narațiunile sunt bine conduse, iar ca semn cultural, îndeamnă la citit.
Din recunoștință
Autorul cărții a mulțumit, la finalul întâlnirii, tuturor celor care l-au sprijinit în publicarea cărții, în prezentarea ei, dar și celor care și-au rupt din timpul lor și au venit la lansarea volumului (preoți, foști colegi de seminar, scriitori, profesori, reprezentanți ai Editurii „Mușatinii”).
„Am scris această carte din recunoștință pentru cei care au fost ceva pentru mine, pentru noi”, a spus părintele Aioanei, îndemnând și pe alții să scrie despre locuri și oameni minunați din zona Fălticenilor, dar și din Suceava. Volumul a fost publicat cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
„O carte de iubire pentru Fălticeni”
„O carte de iubire pentru Fălticeni”, așa și-a definit cel mai recent volum arhimandritul Timotei Aioanei. Un numeros public fălticenean a fost prezent pe 15 ianuarie, la Sala Pictor Aurel Băeșu, unde s-a lansat volumul „Aduceri aminte despre oameni și locuri din ținutul Fălticenilor”.
Alături de Preasfinția Sa au fost autorități locale, clerici din zonă, cunoscuți, prieteni dar și locuitori ai comunei Rădășeni, locul de baștină al autorului.
Așa cum au arătat în luările de cuvânt scriitorul Grigore Ilisei, Cătălin Ciolca, criticul Constantin Holban, scriitoarea Doina Cernica, prof. univ. dr. Brândușa Steiciuc, noua apariție editorială este alcătuită din evocări ale unor personalități bisericești și culturale dintr-o regiune apreciată pentru frumusețea locurilor și pentru bogăția spirituală a oamenilor.
Scriitorul Grigore Ilisei, cel care a prefațat volumul, a făcut o remarcă și anume că „inima părintelui Timotei este tot în chilia nemțeană și tot în casa părinților săi care sunt aici și se bucură de acest ceas al sărbătoririi sale, pentru că este un moment în care comunitatea aceasta din care o parte l-a știut, alta nu, și-l va revendica, drept fiu al acestor locuri”.
(Stelian BORHAN)
Pagini scrise cu cerneala inimii
În prefața cărții, Grigore Ilisei, scriitor și jurnalist, subliniază faptul că „evocările părintelui arhimandrit Timotei Aioanei sunt pătrunse de mângâierea, căldura și patosul duhovnicului sfătuitor, înțelept și apropiat de credincioșii lui. Își aduce aminte de acești semeni ai săi de la Fălticeni și, prin amintire, se întoarce pe tărâmul cel anteic. Își redobândește astfel chilia nemțeană și adastă acolo cu preocupările lui de monah. Duce nesmintit la îndeplinire ascultările, se roagă fără să ostenească și apoi se dedulcește cu reflecția. Fructele acesteia le așază pe tipsie aurită, în pagini de cronică. Una scrisă cu cerneala inimii”.



Recomandări

Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava

Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava
Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava