Oameni încătușați de patimi și singurătate vin în fiecare seară la Centrul social de noapte pentru persoane fără adăpost din Suceava, situat în incinta Parohiei „Sf. Vineri” din cartierul George Enescu, unde primesc o masă caldă și un pat unde să-și odihnească oasele.
Fiecare are o poveste de viață, fiecare poartă în suflet amintiri care dor, învăluite, de multe ori, în mister.
Unii nu vor să-și povestească viața, pentru a-i proteja pe cei din familie, cei pentru care el, tată, soț, a devenit persoana ingrata, bețivul, omul de nimic despre care nu vor să mai audă. Sunt, însă, alții care își deschid cămara sufletului, învăluită de întuneric, și care își povestesc fragmente din viață.
Singur, bolnav, dat afară din casă de propriul fiu
Aurel Popa are 56 de ani și este unul dintre cei mai vechi asistați ai Centrului de noapte de la „Sf. Vineri”. De mai bine de un an, bărbatul este primit să stea în locația socială după ce propriul fiu l-a dat afară din casă. Cu tristețe și resemnare își deapănă amintirile, mai ales că starea sa de sănătate este precară. Tocmai a trecut printr-o operație și perioada de recuperare este foarte grea. Cu grimase de durere pe față, bărbatul ne-a spus că în urma divorțului, la partaj, a primit o sumă de bani, pe care i-a oferit-o fiului său, cu condiția să cumpere o garsonieră unde să locuiască împreună. Bărbatul povestește că a fost dat afară din casă de propriul fiu, iar singura lui scăpare, pentru a nu îngheța pe străzi, a fost adăpostul de noapte. „Băiatul care m-a dat afară din casă, am auzit că nu mai stă în locuința din Burdujeni. Ar fi plecat prin străinătate. Nu știu… Nu mai aștept de la nimeni nimic. Acum sunt bolnav”, ne-a spus el. Te copleșesc vorbele bărbatului, spuse apăsat, cu durere, resemnat că nimic bun nu se mai poate întâmpla în viața lui.
Personalul din centru îi asigură bărbatului și medicamentele de care are nevoie, acum, după operație. Durerea fizică mai poate fi ameliorată cu o pastilă, dar durerea sufletească, după cum spun bătrânii, „nu are leac”. De curând, bărbatul a fost ajutat de personalul centrului să-și depună actele pentru pensie și așteaptă decizia.
Iarna blândă a redus numărul asistaților din centrul de noapte
Coordonatoarea Centrului social de noapte pentru persoane fără adăpost din Suceava, psihologul Geanina Paveliuc, ne-a spus că societatea, în general, îi disprețuiește pe oamenii străzii. „Nu au timp să le asculte povestea, nu vor să accepte că au fost și ei «cineva», au avut o familie, au copii. Sunt catalogați toți bețivi, cerșetori și nu li se acordă nici o șansă”, a explicat Geanina Paveliuc. Ea a mai completat că centrul este destinat nevoiașilor și are o capacitate maximă de 50 de persoane.
Sunt primiți oameni fără adăpost, copii, femei gravide, persoane singure, oameni ai străzii din municipiul Suceava, dar, pe perioada iernii, după cum a spus Paveliuc, „nu se mai uită nimeni pe buletinul unui amărât dacă este sau nu este din municipiul Suceava. Este primit în centru pentru a nu îngheța pe străzi”. Șefa centrului a mai completat: „În medie, noaptea, vin între 15 – 20 de oameni ai străzii. Unii sunt aduși de Poliția Comunitară sau de Serviciul Poliției Transportului Feroviar. Alții sunt clienți mai vechi și au aflat deja de centrul nostru. Vin singuri. Oricum, datorită unei ierni mai blânde, au fost mai puțini beneficiari decât anul trecut, când aveam și 30 de internări pe noapte”.
Omul gării
Un alt om al străzii pe care l-am întâlnit, joi seară, la Centrul social de noapte este Vasile Juravle, în vârstă de 58 de ani. Are doar două nopți de când vine la centrul din George Enescu, el numărându-se printre „boschetarii” gării. Bărbatul ne-a spus că la îndemnul unui polițist comunitar a venit în centrul de noapte, făcând și o promisiune: că se lăsă de băutură. Aceasta este și condiția ca un om al străzii să fie primit în centru: să nu consume alcool.
Cu fața schimonosită, obosită, omul ne-a povestit că este șofer de meserie, dar că, în urma unui accident, nu a mai putut să profeseze. Bărbatul a locuit în Corabia, o localitate din Oltenia, a avut familie, copii, dar din cauza băuturii a pierdut tot. Fiind bucovinean, după cum spune el, a revenit la Suceava, „doar că atunci când am pus piciorul pe peronul gării, mi-au furat toate actele, permis, buletin, tot. Nu mai am nimic”. Șefa Centrului ne-a spus că va încerca să-i facă acte provizorii, pentru a putea beneficia de un ajutor social sau poate chiar de a beneficia de o pensie.
Durere și vinovăție
Vasile Petraru, în vârstă de 61 de ani, este un alt „client” al centrului. Pentru o scurtă perioadă de timp, i s-a interzis să mai vină la adăpost, pentru că a încălcat regula și a venit băut. Omul s-a reabilitat și a fost reprimit. Nenea Vasile ne-a spus că are doi băieți, unul căsătorit și stabilit în America, altul în Deva. „Pe cel din America, în vârstă de 37 de ani, nu l-am văzut de când a terminat facultatea. S-a însurat cu o americancă. A plecat și mama lui, fosta nevastă, în America. Eu am mai trăit cu o femeie, care, în perioada cât eu am fost plecat la muncă prin Israel, a vândut casa. Am rămas pe drumuri… asta este. Am avut și un accident și mi-am pierdut un ochi”, ne-a povestit bărbatul. Nici băiatul din Deva nu se interesează de soarta tatălui. Pe chipul bărbatului se citește durere, dar, în același timp, și vinovăție. Nu crede că a fost îndepărtat de copii fără motiv. A greșit și el față de ei, deși, tare și-ar dori să audă, într-o bună zi, spunându-i-se din nou tată.
Suferință fizică și psihică
La unii dintre oamenii fără adăpost cu care am stat de vorbă am observat o resemnare și degradare interioară, o durere și frustrare în același timp, o luptă cu ei înșiși, pierdută din start. Cu aceștia este cel mai greu de lucrat, am aflat de la personalul centrului, pentru că patimile sunt mai ușor de acceptat decât lupta pentru reabilitare. Mulți sunt alcoolici, arătați cu degetul de societate. Se acceptă greu faptul că alcoolismul este o boală, care pentru ameliorare cere multă voință din partea bolnavului, dar și un tratament de specialitate, de care acești oameni nu beneficiază.
Geanina Paveliuc ne-a explicat că asistații sunt consiliați psihologic, li se acordă tot sprijinul moral, dar nu este suficient. Mulți suferă de boli asociate, au nevoie de tratamente costisitoare. „Când ne confruntăm cu probleme mai grave, sunăm la 112. Omul este dus la urgențe, i se acordă primul ajutor, sau, în cazurile unor boli mai grave, este internat pentru câteva zile. Avem un beneficiar cu tuberculoză, care a necesitat mai multe internări, și un altul, care a avut nevoie de o intervenție chirurgicală. După externare, ei nu au unde să se ducă. Vin iar la noi. Nu putem să-i dăm afară pe timpul zilei. Sunt bolnavi. Ei sunt ținuți în permanență în centru. Sunt cazuri de excepție”, a mai povestit Paveliuc.
Tot un caz aparte este și cel al unei mame care a fost dată afară din casă, împreună cu copilul mic, de către soț. A stat mai mult timp pe străzi, punând în pericol viața copilului, după care a ajuns la centru. Personalul de aici a ajutat-o pe femeie să-și găsească un loc de muncă și o locuință. În acest moment, femeia se poate întreține singură și poate avea grijă și de copil.
Au locuit în case părăsite
Un caz aparte îl constituie și tinerii care au fost crescuți în centre de plasament. După ce au împlinit 18 ani și nu au mai continuat studiile, ei nu mai pot locui în centrele sociale și ajung în stradă. Am întâlnit la Adăpostul de noapte de la „Sf. Vineri” trei tineri care provin din sistemul de protecție a copilului. Narcisa David și Lenuța Bodnărescu au fost internate mai mulți ani la Centrul de plasament „Laurenția Ulici” din Gura Humorului. Au împlinit 19 ani și și-au luat viața în piept. Una dintre ele a lucrat în construcții, „la negru”. Căra materiale, câștigând un pumn de bani cu care își cumpăra mâncare. Fetele se adăposteau în case părăsite, unde își improvizau „un mic cămin”.
Tânărul Marius Bogdan Dăscăliței, care a urmat cursurile Centrului Școlar „Sf. Andrei” Gura Humorului, are 25 de ani și s-a întreținut singur până acum câteva luni.
El ne-a povestit că a lucrat în construcții. Nici unul dintre cei trei tineri nu vor să discute despre familiile lor. Unii au fost abandonați de mame la naștere, alții au familie, dar nu au păstrat legătura și nu au cu ce să-i ajute. Una dintre fete este calificată în meseria de confecționer haine, cealaltă în meseria de ajutor de bucătar. De două luni, tinerii caută un loc de muncă, pentru a avea cu ce să se întrețină și pentru a nu sta la un loc cu oamenii străzii.
Nu ezitați să-i căutați! Nimeni nu știe ce poate să ajungă, la un moment dat, în viață
Primăria Suceava este singura instituție care, după cum ne-a spus Geanina Paveliuc, sprijină Centrul social de noapte pentru persoane fără adăpost din Suceava, dar nu este suficient. Anul trecut, peste 160 de oameni ai străzii au beneficiat de serviciile Centrului social de la „Sf. Vineri”.
Cei care pot să-i ajute pe acești oameni sau pe alții aflați în situații similare, să nu ezite să-i caute, să se intereseze de ei la centrul de noapte, pentru că niciodată nu este prea târziu pentru a face o faptă bună. Familiile acestor nevoiași pot oricând să ierte, să lase orgoliile deoparte și să-i ajute, pentru că nimeni nu știe dinainte ce poate să ajungă, la un moment dat, în viață.
Personalul centrului încearcă să le ofere tot sprijinul persoanelor fără adăpost, amărâților care sunt respinși de familie, dar are nevoie și de ajutor din partea autorităților locale și județene, din partea comunității.
Cei care pot să le ofere un loc de muncă tinerilor care dorm noaptea în adăpostul sucevean sau cei care vor să-și revadă rudele aflate în dificultate pot să sune la numărul de telefon 0764 477 612.
