La Hârtop

Oameni evacuați din case, din cauza unui bloc de piatră la un pas de prăbușire

Un bloc de piatră aflat pe un versant era aproape de a cădea peste patru case

Șapte oameni din comuna Hârtop au fost evacuați din case, aseară, din cauză că un bloc de piatră de câțiva metri cubi, aflat pe un versant, era aproape de a cădea peste locuințe. Localnicii au relatat că, după topirea zăpezii, piatra a dat semne că se desprinde de pe versant. Oamenii au spus că situația s-a înrăutățit alarmant în ultimele 24 de ore, când blocul de piatră s-a depărtat cu cel puțin 10 centimetri de versant.
Echipajele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava ajunse la fața locului au apreciat că situația este destul de gravă, iar oamenii nu mai pot rămâne în case. Provizoriu, locatarii celor patru locuințe peste care s-ar putea prăvăli piatra s-au mutat la rude. Din cauză că la momentul sesizării problemei afară deja se întunecase, specialiștii de la ISU urmau să evalueze mai exact situația astăzi și să ia o decizie cu privire la modul în care trebuie intervenit pentru ca blocul de piatră să fie îndepărtat fără a provoca pagube.

Recomandări

Trai ca-n Evul Mediu, dar la bloc – apartament debranșat de la toate utilitățile, posibil focar de boli, în municipiul Suceava

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate