Pentru unii, revenirea pe băncile școlii este un coșmar. Pentru alții însă, a fost un vis, o dorință pe care au dus-o la îndeplinire atunci când copiii lor se aflau pe băncile liceului, apoi ale facultății.
Aceasta este povestea a doi soți din municipiul Suceava, Mariana și Rică Tunsu, care, deși lucrează ca oameni de serviciu, sunt calificați să devină funcționari publici.
Pe Rică Tunsu îl vezi în fiecare zi mergând dintr-un capăt în altul al Pieței Mici, cu tomberoanele de gunoi după el. Le golește în containere, le pune la loc de unde le-a luat și face curat printre tarabe.
La fel de bine ar putea plimba un vraf de hârtii oficiale de la un birou în altul, prin primărie sau prin altă instituție, ar putea sta la birou să le completeze ori să discute probleme administrative cu șefii săi, de la Administrația Piețelor. Ca nivel de pregătire, teoretic, sunt cam pe același plan. Nu de mult a terminat, la o universitate privată, Facultatea de Științe Juridice și Administrative, specializarea Administrație Publică, cu o notă de 9,60 la licență.
Numai că, în continuare este angajat al municipalității pe un post de personal necalificat.
„Am lucrat 27 de ani ca mecanic de utilaje, dar societatea la care am lucrat s-a închis, a dat faliment. Bacul l-am avut odată cu copiii, că eu am făcut școală profesională…așa erau timpurile atunci”, povestește Rică, care, în liceu, a fost coleg de bancă cu soția sa, Mariana.
„M-am gândit că așa voi găsi un serviciu mai bun… Cam greu de găsit un serviciu în administrație, pentru că se cere vechime în domeniu. Sperăm să găsim un post mai bine plătit, se apropie pensia îndată , să avem și noi o pensie mai bună”, spune Rică, care se apropie deja de vârsta de 51 de ani.
Să faci liceul și facultatea, la vârsta sa, când ai și un serviciu, a fost o adevărată provocare, atât fizic, cât și financiar.
„Nu am vrut să mă fac de rușine față de ăștia tineri”, spune el, justificând notele mari obținute la bacalaureat (8.40) și la licență (9.60). Dar tot el recunoaște: „Greu, cu servicii și cu facultate în același timp. Plus bani cheltuiți pentru patru în facultăți odată – noi doi și copiii doi”.
Facultatea pe care a făcut-o a fost cu taxă, mai plătește și acum ratele la împrumutul contractat din bancă. Noroc cu fata sa, care a intrat la facultate fără taxă și a primit și bursă.
Din 2005 lucrează la Administrația Piețelor, ca îngrijitor, pentru un salariu minim pe economie.
„Când cetățenii vin într-o instituție în care lasă o parte din salariu sau din pensie, normal este să plece mulțumiți, cu zâmbetul pe buze”
Omniprezentă pe culoarele Primăriei Suceava, instituție în care se ocupă de curățenie, Mariana Tunsu visează să realizeze ceea ce nu i-a permis condiția socială.
„Fac parte dintr-o familie modestă, care la momentul respectiv nu și-a permis să ne dea la școală. Eram și la o distanță de 30 de kilometri de oraș… Așa a fost să fie. M-am angajat încă înainte de a avea 18 ani, am lucrat, și ambiția m-a făcut să continui studiile. Dacă pot, de ce să nu fac mai mult în viață?”, spune Mariana, care a împlinit 45 de ani.
Femeia, care vrea să ajungă să lucreze în birourile în care acum face curat, are o concepție proprie asupra modului cum ar trebui să se lucreze în instituțiile din România:
“Visul meu estesă lucrez cu oamenii, poate chiar la un birou de relații cu publicul. Îmi place să ascult problemele oamenilor, să-i îndrum, să-i fac să plece mulțumiți. Când vin într-o instituție în care lasă o parte din salariu sau din pensie, normal este să plece mulțumiți, cu zâmbetul pe buze”.
Emoții mai mari decât în timpul facultății a avut când făcea liceul.
„La facultate erau mulți de vârsta noastră. Problema era la liceu, unde toți ceilalți colegi erau de vârsta copiilor mei. Nu-i consideram colegii mei, ci copiii mei și tot timpul stăteam cu gura pe ei: învață, de ce nu ai venit, de ce nu te-ai pregătit? Atunci poate măpriveau ciudat, mai ales că nu am avut nici o absență. Dar astăzi vin unii și-mi mulțumesc, pentru că datorită mie au luptat, au trecut de liceu și au luat note bune. Toată clasa a luat bacalaureatul”, mărturisește cea care a fost șefa clasei.
Speranțele lor că vor găsi locuri de muncă mai bune s-au spulberat când au văzut că singurele locuri libere sunt cele în care li se cere să aibă experiență în administrație, pe când posturile de debutant sunt blocate, din cauza crizei.
„A munci nu e o rușine. Studiile le-am făcut pentru noi. E bine să știi orice în viața asta”, spune Mariana, care visează și la o facultate de psihologie, sau măcar să mai facă postliceala sanitară.
