– Din greșeala unui funcționar de la starea civilă care a încurcat „tații”, Ion și Elena Laslovici au purtat zeci de ani, fără să știe, un alt nume
– Deși încă din 1976, cei doi au numele de familie Vidroi, toate actele lor sunt pe numele de Laslovici
– „Eu mi-am schimbat buletinul, mi-am făcut certificat de căsătorie, am permis de conducere… toate pe numele Laslovici. Și copiii mei tot numele de Laslovici îl poartă. Or, eu sunt Vidroi. Timp de 30 de ani, nu s-a găsit nimeni să mă anunțe?!”, răbufnește Ion Laslovici
– Ion a aflat primul de numele său adevărat când s-a dus să-și scoată un nou certificat de naștere, pentru că pe cel vechi îl pierduse
Un nume în buletin și altul în certificatul de naștere. După ce zeci de ani au purtat un singur nume, frații Ion și Elena Laslovici au descoperit că, în evidențele Primăriei din localitatea de domiciliu, figurează sub o cu totul altă identitate. Deși toate actele făcute între timp (buletin, certificat de naștere, permis de conducere, certificate de naștere a copiilor lor, etc.) sunt pe numele pe care-l poartă de când s-au născut, cei doi frați sunt nevoiți acum să-și schimbe identitatea. Și dacă acest lucru ar fi ușor, n-ar fi nici o problemă. „De un an de zile tot umblu… Toți mă trimit de la o ușă la alta și nici unul nu știe cum să îndrepte situația asta. Toată lumea dă din umeri când aude problema mea…”, răbufnește Ion Laslovici. În urmă cu aproape un an de zile, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, s-a dus la Primăria din Dărmănești, să-și scoată un nou certificat de naștere, cel vechi rătăcindu-l de mai multă vreme. „Vroiam să-mi fac mutație pe buletin și-mi trebuia certificatul de naștere. Când m-am dus să-l scot, surpriză… Eu, Laslovici Ion, figuram cu numele de Vidroi Ion”, povestește încă surprins bărbatul.
– Deși numele a fost schimbat prin hotărâre judecătorească, nimeni nu a anunțat nimic timp de aproape 30 de ani
Tot el încearcă apoi să descâlcească ițele acestei povești care i-a dat viața peste cap. În urmă cu aproape 50 de ani de ani, mama sa și-a părăsit soțul (Ioan Vidroi) și a început o relație de concubinaj cu alt bărbat, George Laslovici, cu care, de altfel, a și făcut ulterior doi copii. Deși a avut o tentativă, prin 1975, din cauza vremurilor, femeia nu a divorțat nici în ziua de astăzi de soțul ei, trăind și în prezent în concubinaj cu George Laslovici. La nașterea sa, Ion a primit numele de familie al tatălui său natural, Laslovici. După mai bine de 10 ani, însă, în 1976, Consiliul Popular Grănicești cere Judecătoriei Rădăuți rectificarea actului de naștere a minorului, pe atunci, Ion Laslovici, în sensul schimbării numelui de Laslovici în Vidroi, acesta din urmă urmând să apară și în dreptul tatălui. Și asta pentru că, susțineau cei din Biroul Executiv al Consiliului Popular Grănicești, în mod normal, cum căsătoria soților Vidroi nu a fost desfăcută printr-o hotărâre judecătorească, numele de familie al copilului trebuia să fie cel al soțului mamei lui naturale, adică Vidroi. „Aceste dispoziții au fost încălcate de delegatul de stare civilă care a întocmit actul de naștere, trecând, din eroare, în dreptul numelui de familie al copilului și în cel al numelui și prenumelui tatălui – Laslovici, deși acesta este concubinul numitei Vidroi Victoria și nu soțul său legitim”, se arată în hotărârea nr. 7/1976 a Judecătoriei Rădăuți, instanța hotărând rectificarea actului de naștere și transformarea lui Ion Laslovici în Ion Vidroi. „Problema e că timp de 30 de ani, nimeni nu ne-a spus nimic. Părinții mei nu știu multă carte, n-aveau ei de unde să știe care-s procedurile. Totuși, eu mi-am schimbat buletinul, mi-am făcut certificat de căsătorie, am permis de conducere… toate pe numele Laslovici. Și copiii mei tot numele de Laslovici îl poartă. Or, eu sunt Vidroi. Timp de 30 de ani, nu s-a găsit nimeni să mă anunțe. Noroc că mi-am pierdut eu certificatul de naștere și m-am dus să scot altul”, continuă Ion Laslovici.
– „Zeci de ani am fost Laslovici și acum mă trezesc că era un nume fictiv, că de fapt eu sunt Vidroi”
La începutul lunii septembrie a anului trecut, Ion Laslovici a cerut și el în instanță rectificarea certificatului de naștere întocmit pe numele Vidroi, dar instanța i-a respins acțiunea pentru că actul cu pricina „a fost întocmit în baza unei situații de fapt existente la data nașterii”. Ion Laslovici a bătut pe la mai multe uși, încercând să-și schimbe numele înapoi în Laslovici. „După luni de zile în care am fost trimis de colo-colo, am ajuns la Poliție la Rădăuți și mi-am făcut un dosar administrativ pentru schimbarea numelui. A trebuit să fac rost de tot felul de acte și numai eu știu cât am umblat. Acum dosarul trebuie să-mi ajungă la Suceava, la Biroul de Evidență Informatizată a Persoanei. Mi-au spus că se va rezolva, dar… După ce am trecut prin toate astea, mă aștept la orice”, spune neîncrezător bărbatul cu două identități. De scurt timp, acasă, la Dărmănești, s-a întors și sora lui Ion, Elena Laslovici. Femeia a fost plecată aproape trei ani în Israel și s-a întors acum în țară, într-o mini-vacanță, intenționând să-și schimbe și buletinul. „De la Primărie mi-au spus că sunt trecută Vidroi… nu-mi venea să cred. Zeci de ani am fost Laslovici și acum mă trezesc că era un nume fictiv, că de fapt eu sunt Vidroi. Nu pot să-mi dau seama cum… am schimbat două buletine, mi-am făcut pașaport pe Laslovici… cum vine asta?”, se-ntreabă femeia. Și în cazul ei a fost vorba despre același scenariu precum cel din povestea încurcată a fratelui său.
Încurcătură
Oameni cu duble identități





