OAMENI CARE TAC

„Oameni care tac” a fost titlul unei piese teziste, false, de-a dreptul mincinoase, răs-jucată în România anilor ’60. Căzută în meritată uitare, confecția șubredă a lui Al. Voitin (Voitinovici) aducea pe scenă ilegaliști dîrzi și inflexibili, care tăceau eroic în fața sadicilor anchetatori ai Siguranței. Nici o virgulă nu-i recuperabilă din această compunere de doi bani; doar titlul rămîne re-folosibil – însă, în cu totul alt context. Oamenii care tac sunt, astăzi, actorii. Îi auzim pe scenă și la radio, îi vedem pe micile ecrane, rostind cu talent, dăruire și sîrg, replicile dramaturgilor din toate timpurile, construind scenic tristeți și bucurii de-o seară. Tristețile altora. Știți cît este leafa unui actor debutant cu studii superioare de specialitate? 3.400.000 lei (impozabili). Femeile de serviciu din Teatru primesc 5.500.000, iar măturătorii din stradă, peste 6.000.000. Profesorii țipă (pe bună dreptate!), fac grevă și paralizează învățământul la toate nivelurile. Cei de la Metrou pun cruce transportului subteran în Capitală – nu știu dacă și în cazul lor există deplină îndreptățire, fiindcă nicăieri nu-s dezvăluite lefurile (și sporurile) de la Metrou. Mă tem că nici nu se pot compara cu salariile dascălilor! O grevă în învățământ are răsunet și nu poate fi ignorată, datorită consecințelor triste, cu reverberații pînă-n ultimul cătun. Stoparea transportului subteran, profund deranjantă pentru „simplul cetățean” e-o armă de-a dreptul nimicitoare și, în cele din urmă, „inamicul” n-are încotro: va trebui să se predea și să cedeze barem pe ici, pe colo. La fel în cazul grevelor personalului medical, ale mecanicilor de locomotivă, ale distribuitorilor de energie – tot ceea ce reprezintă un element esențial pentru existența cotidiană a nației oferă grevei perspectiva succesului. Dacă nu total, măcar cît de cît (pe asta se și mizează, întrucît, de regulă, revendicările sunt exagerate: să pretindem cît mai mult, pentru a obține oareșce). Dar dacă fac grevă actorii? Și așa audiența teatrului este în suferință. Cel care încasează 3.400.000 pe lună și-i nevoit să-și întrețină familia dintr-o astfel de retribuție, aproape egală cu salariul minim pe economie și-i acoperitoare cel mult a plății utilităților, n-are la îndemînă temuta soluție a grevei – și înțelege că-i o cale iluzorie, ce nu poate duce decît într-o fundătură. Ei, și ce dacă s-ar închide teatrele pentru o săptămână, două? Se face gaură în cer? Avem, la orice oră, televizorul! Treimea spectacolelor ce s-ar juca, potrivit legii, obligatoriu, abia s-ar simți ca o frustrare generală. Însă gaura din bugetul costeliv al actorilor (neplata zilelor de grevă) se arată cu totul insuportabilă pentru amărîții slujitori ai scenei. Așa că actorii, ce să facă? Tac și caută debușeuri prin fața mall-urilor, unde-i afli rebegiți de frig, costumați în pitici, zmei și balauri, încropesc scenete jenante, jucate în buza raioanelor cu mărfuri pentru copii, oficiază „promoții” la detergenți și pastă de dinți, ori aleg calea străinătății. Numai din Teatrul „Luceafărul” au „evadat” două actrițe în Africa de Sud și alta, în Canada. Unde, desigur, nu profesează ceea ce au învățat atîția ani prin școli și facultăți. Iar tehnicieni cu îndelungă experiență în susținerea artei scenice ne trimit, de Paște și de Crăciun, vederi din Spania, Italia, Grecia. Un oarecare paleativ s-a încercat prin Legea nr. 504/2004, care dădea posibilitatea acordării unor premii din veniturile proprii ale instituției. Sporind pînă la limita imposibilului numărul reprezentațiilor, fiecare teatru a izbutit să-și constituie un fond, menit să cîrpească oarecum, la sfârșit de an, bugetul familiilor de artiști. Și iată că vine Ordonanța de urgență a Guvernului (nr.63/2005), prin care „se suspendă aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare” și se interzice utilizarea fondurilor de premiere în teatre. Și dacă, Doamne ferește, astfel de premii s-au și acordat, „vă rugăm să dispuneți măsurile necesare recuperării sumelor acordate nelegal”. Iac-așa! După lege, dar… ilegal! Iar oamenii care au tot tăcut, ce să facă? Tac pe mai departe și suferă în tăcere, ceea ce ne duce cu gîndul la un alt titlu, de astă dată din cinematografie: „Tăcerea mieilor”.