La 22 decembrie, în cea de-a 356-a zi a anului (pe care romanii au prins-o-n salba celor 7 zile ale serbărilor de Saturnalii, care începeau la data de 17 decembrie, când, după sacrificiul din templul lui Saturnus, se organizau banchete, prilej de jocuri și veselie, se făceau schimburi de daruri între prieteni și se adresau urări de prosperitate și fericire, serbări cu prilejul cărora se întrerupeau operațiunile militare, se acordau amnistii, iar sclavii stăteau la masă cu stăpânii), la Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava s-au conjugat și s-au completat în desfășurarea lor două manifestări culturale.
“Ziua cea mai scurtă – Ziua Memoriei”
Prima dintre acestea, cu genericul “Ziua cea mai scurtă – Ziua Memoriei” (“pentru că, din păcate – așa cum a spus directorul general al CMB, Constantin-Emil Ursu – memoria recentă la români este foarte scurtă”), a avut ca obiect lansarea volumului “Franz cavaler Des Loges”, în care scriitorul Ion Drăgușanul a creionat efigia edilului care, în timpul mandatelor sale succesive care s-au extins pe o perioadă de 23 de ani (1891-1914), a înfăptuit Suceava modernă, ridicând urbea la demnitatea unei adevărate capitale de district. Volumul încununează de fapt manifestările organizate în această toamnă odată cu lansarea campaniei “Pentru memoria Bucovinei”, acțiune care a circumscris, alături de eforturile pentru ridicarea monumentului eroului-cărturar Ion Grămadă (pentru care Ion Drăgușanul face neostenite demersuri de câțiva ani, încă de când a scos de sub tipar “Cartea sângelui”, pe care a pecetluit-o cu sigla Grupului editorial “Ion Grămadă” , grup editorial care s-a rotunjit recent și prin includerea “Monitorului de Suceava”), editarea unor volume care țin de identitatea și spiritualitatea spațiului bucovinean, între care se înscrie și această carte dedicată Burgermeister-ului (primarului) Franz cavaler Des Loges (lucrare a cărei apariție a fost precedată de organizarea la Suceava a celei de-a VIII-a ediții a Simpozionului “Bucovina – file de istorie”, la care s-au prezentat și două comunicări cu privire la Franz Des Loges, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la nașterea acestuia).
– Suceava, un oraș în care „se aduc insulte istoriei”, trebuie transformată într-o urbe-memorial, în care istoria să fie valorizată
Cartea, așa cum a subliniat Ion Drăgușanul care, în paralel cu figura primarului Franz Ritter von Des Loges, luminează și chipul arhitectului Karl A. Romstorfer (“celălalt neasemuit neamț al nostru”, care “ne-a scos din gunoaie Cetatea de Scaun și ne-a reparat bisericile”) este o formă de recunoștință pentru cei care „ne-au recuperat istoria”. “Numai noi sucevenii – scrie Ion Drăgușanul – urmând ursita de , cum ne numise, cu tristețe, în anul 1900, rădăuțeanul Michael Kipper, nici n-am băgat de seamă că lumea în care existăm obligă la recunoștință și că recunoștința nu poate exista în absența memoriei. Și, în vreme ce Des Loges și Romstorfer încă mai dau strălucire Sucevei, noi încă nu izbutim să evadăm din pentru a ne bucura și pentru a trăi, prin memorie, nu doar niște biete vieți, ci eternitatea istoriei, așa relativă cum este, în fond, această eternitate”. Mesajul său de final, într-un oraș în care, alături de existența unor lucruri durabile, “se aduc insulte istoriei” (exemplul a fost dugheana din parcul Tribunalului, care, în proximitatea busturilor cărturarilor pașoptiști Costache Negri, Alecu Russo și Mihail Kogălniceanu, a fost insolent botezată “La 3 bărboși”) a fost că Suceava poate fi transformată într-o urbe-memorial, în care istoria să fie valorizată. O carte care este “un cadou făcut Sucevei”, cum a subliniat viceprimarul Angela Zarojanu (în calitate de reprezentant – finanțator al lucrării, întrucât Primăria și Consiliul Local au acordat pentru tipărirea celor 1000 de exemplare, cu distribuire gratuită, suma de 3000 RON) care a îmbrățișat ideea autorului în dorința sinceră de a ridica Suceava la rangul unui “oraș cultural”, o carte care (cum a ținut să adauge un alt susținător și finanțator al volumului, Marian Rîșca, președintele Asociației Româno-Germane “Bukowina”) face dovada că “și în Bucovina („care poate fi un model pentru Europa în ceea ce privește conviețuirea interetnică”) nasc oameni”.
– “Noaptea cea mai lungă”
Zilei celei mai scurte, care a stat sub semnul memoriei, i-a urmat “Noaptea cea mai lungă”, șezătoare culturală “nășită” cu câțiva ani în urmă de Constantin-Emil Ursu, manifestare care s-a însăilat în salba acțiunilor care împodobesc spațiul cultural bucovinean și care tinde să devină de-acum tradițională. Ajunsă la cea de-a IV-a ediție “Noaptea cea mai lungă”, care marchează astronomic momentul solstițiului de iarnă, sărbătoare care și-a propus dintru-început să mobilizeze voluntar reprezentanți din evantaiul cât mai cuprinzător al spiritului cetății (genericul propunea o “confluență a artelor”), a avut de data aceasta un caracter preponderent muzical. Dacă în anii precedenți manifestarea a reunit într-un dialog prelungit alături de mesagerii breslelor artistice (din care n-au lipsit plasticienii, actorii, poeții și muzicienii) și de cei ai etnicilor conlocuitori un mănunchi de oameni cu spirit civic și participativ, implicarea voluntară a fost acum ceva mai redusă. Perimetrul muzeului, la fel de ospitalier și lipsit de convenții și servituți, a oferit o atmosferă prietenească în care, lângă bradul împodobit de Crăciun din capul scărilor și lângă panoul rememorativ care avea în centru portretul fostului edil al Sucevei, Franz cavaler Des Loges, s-a desfășurat întreaga acțiune, un spectacol muzical susținut de grupul “Balada” al Liceului de Artă “Ciprian Porumbescu”, de interpreți și grupuri instrumental-vocale care-au cântat de la colinde și muzică folk până la canțonete (Carmen Agoutin, Cornel Angelescu, Alina Băbeanu, Mihaela Popescu-Mărgineanu, Sorin Ursan Delaclit, “Nemesis” și “Odissey”) și de un moment recitativ susținut de poetul Ion Cozmei (care, împreună cu Mihaela Popescu-Mărgineanu și Cornel Angelescu, au realizat un medalion istoric de evocare ștefaniană și un remember Gil Ioniță cu “Ridică-te Ștefane și vezi-ți fii!”) care a conturat momentul într-un catren semnificativ: “Asta-i lumea, ăsta-i traiul / Viața își urmează cursul / Unii umblă cu buhaiul / Numai noi umblăm cu… Ursul”. O zi și o noapte sub semnul memoriei, sub patronajul lui Saturn, în care s-au interpretat (poate și pentru ostoirea trecătoarelor patimi dintre autori) și cântece pe versuri de Ion Drăgușanul și Ion Cozmei, sub cerul de pe care-a căzut, cu 50 de ani în urmă, la 22 decembrie 1956, strălucitoarea stea a lui Nicolae Labiș.
