O vilă recent construită, evaluată de proprietari la aproximativ 300.000 de euro, proprietatea familiei care deține Pensiunea Bogdăneasa din Gura Humorului, a fost parțial distrusă de un incendiu deosebit de puternic, izbucnit de la cazanul de încălzire al centralei termice. Incendiul a izbucnit duminică dimineață, puțin după ora 5.00. În scurt timp focul s-a extins de la camera centralei la acoperiș, pe lângă forța incendiului pompierii având de înfruntat două mari probleme: lipsa unei surse de apă și temperatura foarte scăzută.
O casă din materiale inflamabile, -15 grade Celsius și apă adusă de la 3 kilometri
La fața locului au fost trimiși pompieri de la Garda de Intervenție Gura Humorului și, ulterior, în ajutor, de la detașamentele de intervenție Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Fălticeni. În total, s-a intervenit cu cinci autospeciale de stins incendii, trei dintre ele făcând naveta la cea mai apropiată sursă de apă, aflată la aproximativ trei kilometri. Pompierii au găsit un incendiu la o construcție care îngloba locuința, o bucătărie de vară și o anexă, cu o suprafață la sol de aproximativ 300 de mp.
Colonelul Dan Hoffman, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, care a coordonat activitatea de la fața locului, a declarat: “Intervenția a fost deosebit de dificlă, în condițiile în care focul s-a manifestat la o construcție din lemn lăcuit cu nitrolac, iar în apropiere nu am identificat sursă de apă. Lipsa sursei de apă și condițiile de temperatură scăzută au amplificat dificultatea intervenției”. La primele ore de la izbucnirea focului pompierii au avut de înfruntat o temperatură de -15 grade Celsius.
Au ars acoperișul construcției, pe o suprafață de aproximativ 260 de metri pătrați, mansarda, compusă din șase camere și un hol, podul bucătăriei de vară și anexa. Au mai ars aproximativ 15 metri cubi lemn de foc și alte bunuri materiale. Focul a fost lichidat în totalitate abia în jurul orei 13.00, după opt ore de muncă.
Din casa recent mobilată a fost salvată doar o butelie
Petrea Gheață, fratele proprietarului, a precizat că focul a izbucnit în momentul în care persoana care se afla în casă a deschis ușa de la centrală.
„Prima dată a fost problema că nu au avut mașinile apă, a durat mult până au putut să localizeze focul. Casa e nou construită, în interior era doar mobilier nou, impecabil. Din interior nu am salvat decât o butelie”, a precizat bărbatul.
Pompierii au confirmat că incendiul a plecat de la centrala pe lemne a locuinței.
„Cel mai probabil, flăcările au izbucnit prin efect termic din cauza cazanului de încălzire al centralei termice”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Mari emoții a avut și un vecin din imediat apropiere a casei care a ars.
Constantin Nechita a trăit spaima vieții când a văzut că flăcările se apropie de casa lui.
„Flăcări mari tare au fost, casa e din lemn și a fost foarte greu de stins. Și casa mea a fost în mare pericol, nici nu vreau să-mi amintesc prin ce am trecut”, a mărturisit bărbatul.
Incendiu cu pagube mari și la Șerbănești – Zvoriștea
Tot duminică dimineață, în jurul orei 8.00, un puternic incendiu a izbucnit și într-o gospodărie din satul Șerbănești, comuna Zvoriștea. La sosirea echipajelor de pompieri ardeau adăpostul de animale și depozitul de furaje, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la o anexă gospodărească.
Incendiul a fost stins puțin înainte de ora 11.00, fără a se extinde la casă, însă pagubele sunt mari. Au ars acoperișul adăpostului de animale, pe o suprafață de 20 metri pătrați, depozitul de furaje, pe 30 de metri pătrați, circa 2.000 kilograme fân, 500 kilograme porumb, doi metri cubi lemn de foc și 300 de kilograme de cartofi. În incendiu au pierit un cal, o vacă și un vițel.
„Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect”, a declarat plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Duminică, în jurul orei 13.30, o altă alarmă de incendiu s-a dat la ultimul etaj al unui bloc de pe strada Mărăști din Suceava. În interiorul apartamentului au ars o masă și două scaune, de la o candelă aprinsă, fără a fi înregistrate și alte pagube.