Cu o săptămână înaintea startului în returul Ligii Naționale de Handbal, CS Universitatea Suceava a participat la un turneu de pregătire la Arad, acolo unde au disputat patru meciuri cu formațiile Minaur Baia Mare, CSM Oradea, HC Arad și Erste Bekescsaba din Ungaria.
Joi, în prima zi a competiției, studenții s-au impus în fața ungurilor de la Bekescsaba, scor final 36 – 34, acesta fiind, după părerea antrenorului Petru Ghervan, singurul meci în care l-a interesat rezultatul din teren.
Vineri dimineață, în primul meci, sucevenii au remizat cu CSM Oradea, scor 29 – 29, în timp ce seara, în a doua partidă, au fost învinși la un gol, de echipa gazdă, HC Arad, scor 27 – 26.
Sâmbătă, în ultimul meci, elevii lui Petru Ghervan și Leonard Bibirig au cedat și în fața Minaur-ului din Baia Mare, tot la un gol diferență, 33 – 34.
Dealtfel, toate meciurile de la Arad au fost foarte echilibrate, dovadă fiind și celelalte rezultate înregistrate, HC Arad – Minaur Baia Mare 33 – 30, Erste Bekescsaba – HC Arad 33 – 32, Minaur Baia Mare – CSM Oradea 26 – 25, Erste Bekescsaba – Minaur Baia Mare 31 – 29, CSM Oradea – Erste Bekescsaba 33 – 29 și HC Arad – CSM Oradea 28 – 36, excepție făcând doar acest ultim meci, în care s-a consemnat cea mai mare diferență de scor.
„Deoarece ne dorim cupe europene, în turneul de la Arad rezultatul final a primat doar în meciul cu ungurii de la Bekescsaba. În celelalte întâlniri am jucat conform programului de pregătire, unul în care am introdus jucătorii în teren perioade scurte de timp și dinainte stabilite, pentru a-i obliga să dea randament maxim în acest interval de timp. Cred că cel mai mare câștig pentru noi la această competiție l-a reprezentat faptul că toți jucătorii din lot au avut posibilitatea să participe la joc. Totuși, zilele acestea vom analiza mai în detaliu ce nu a mers în jocul nostru, pentru a pune la punct cât mai rapid sincopele apărute în teren”, a declarat, la finalul turneului de la Arad, antrenorul Petru Ghervan.
Din fericire, această competiție nu adus probleme mari cu accidentările în lotul sucevean, Tcaciuc fiind sigurul care a suferit o ușoară întindere, în timp ce Bibirig a fost menajat mai mult, deoarece nu este refăcut 100%.
Universitatea joacă azi cu naționala Moldovei În ultimul meci test din această perioadă de pregătire, studenții vor juca astăzi, de la orele 17.00, la sala Liceului cu Program Sportiv Suceava, cu echipa națională a Republicii Moldova.
Aflată în România pentru meciuri de pregătire, mai exact la Iași, formația moldoveană a ținut să dispute o partidă test și în compania sucevenilor. Acesta este ultimul meci pentru studenți, înaintea confruntării din prima etapă a returului, cu Dinamo București, partidă ce va fi transmisă în direct pe Sport.ro, duminică, de la orele 11.00.