Futsal – Liga a II-a

O victorie și o înfrângere pentru Bukovina Vicovu de Jos la turneul de la Brașov



Sucevenii de la Bukovina Vicovu de Jos s-au comportat onorabil la Brașov
Sucevenii de la Bukovina Vicovu de Jos s-au comportat onorabil la Brașov

Sala Sporturilor din Brașov a găzduit etapele a XI-a și a XII-a din Liga a II-a de futsal. În sezonul competițional 2015-2016 participă un număr de 10 formații, fiecare grupare trebuind să găzduiască pe rând un turneu în sală, în cele două zile avute la dispoziție jucându-se câte două runde. Județul Suceava este reprezentat în competiție de formația CSAT Bukovina Vicovu de Jos, aflată la sezonul de debut în eșalonul secund.
La Brașov, gruparea suceveană a înregistrat un eșec, 2-7 cu Luceafărul Buzău și o victorie, 9-7 cu Inter Gheorgheni, o formație mult mai bine poziționată în clasament. Acesta este de altfel al doilea succes stagional pentru formația pregătită de Cristin Burlică, care ocupă locul 9 în ierarhia ligii secunde.
Chiar dacă orice început este mai dificil, Cornel Carcea, președintele clubului Bukovina Vicovu de Jos, așteaptă ca echipa suceveană să aibă evoluții în creștere până la finalul sezonului. Bukovina se bazează în totalitate doar pe jucători localnici din Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Voitinel și Marginea, care și-au propus să reprezinte cu cinste zona din care provin.
Rezultate înregistrate în etapa a XI-a:
AS Inter Gheorgheni – Blue Angel Cristian Brașov 11-5
Imperial Wet Miercurea Ciuc – Pro-Tineret Sighișoara 5-4
Colțea 1920 Brașov – United 2 Galați 4-4
Futsal Ceahlăul Piatra Neamț – Fortius 2014 Buzău 6-9
Luceafărul Buzău – Bukovina Vicovu de Jos 7-2
Rezultate înregistrate în etapa a XII-a:
United 2 Galați – Futsal Ceahlăul Piatra Neamț 7-3
Bukovina Vicovu de Jos – AS Inter Gheorgheni 9-7
Fortius 2014 Buzău – Imperial Wet Miercurea Ciuc 4-6
Pro-Tineret Sighișoara – Luceafărul Buzău 6-6
Blue Angel Cristian Brașov – Colțea 1920 Brașov 1-11
1. Imperial Wet Miercurea Ciuc 12 12 0 0 87-25 36
2. United 2 Galați 12 7 2 3 59-38 23
3. Futsal Ceahlăul Piatra Neamț 12 7 1 4 74-52 22
4. Luceafărul Buzău 12 7 1 4 71-58 22
5. AS Inter Gheorgheni 12 6 1 5 94-56 19
6. Fortius 2014 Buzău 12 6 1 5 91-53 19
7. Pro-Tineret Sighișoara 12 5 1 6 56-55 16
8. Colțea 1920 Brașov 12 4 1 7 69-67 13
9. Bukovina Vicovu de Jos 12 2 0 10 56-97 6
10. Blue Angel Cristian Brașov 12 0 0 12 24-180 0



Recomandări

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”