Sâmbătă și duminică, echipele de rugby juniori de la Liceul cu Program Sportiv Suceava și CSM Bucovina Suceava au evoluat în fața propriilor suporteri, pe stadionul Unirea, într-o triplă confruntare cu echipele similare ale celor de la CSȘ Unirea Iași. Sâmbătă, după meciul din Cupa României, dintre seniorii de la CSM Bucovina Suceava și Dinamo București, a fost rândul juniorilor de la clubul sucevean să intre în teren, în cea de-a doua etapă a Campionatului Național rezervat jucătorilor sub 16 ani. Aflați la prima participare în competiția juniorilor under 16, tinerii jucători de la CSM Bucovina Suceava, pregătiți de Constantin Vlad au pierdut disputa cu CSȘ Poli Iași, scor 0 – 30, după un meci dominat de oaspeți, cei ce au aliniat în teren o echipă mult mai omogenă decât a gazdelor.
Tot sâmbătă, echipa de juniori under 17 a LPS Suceava a debutat cu o victorie în noul sezon al campionatului național, scor 36 – 0, în fața celor de la CSȘ Unirea Iași. Sportivii suceveni, pregătiți de Dumitru Livadaru au reușit să deschidă scorul în prima parte a jocului și să intre la vestiare cu un avantaj de 14 puncte, după două eseuri transformate. În partea a doua, jocul a curs în aceeași direcție, iar LPS Suceava și-a mărit avantajul și s-a impus în final cu scorul de 36 – 0, prin două încercări reușite de Moroșan, și câte una de Muscă, Cimbru, Răileanu și Bălănică, trei dintre ele fiind transformate, de două ori de Melniciuc și una de Bălănică.
Duminică, au debutat în noul sezon și juniorii under 18 de la LPS Suceava, dar din păcate cu o înfrângere, scor 7 – 17. Prima repriză a aparținut sportivilor pregătiți de Dumitru Livadaru, cei care au reușit să marcheze un eseu transformat, 7 – 0 la pauză. În repriza secundă, sucevenii au avut ocazia să-și mărească avantajul, dar au ratat trei lovituri de pedeapsă cu care altul ar fi fost rezultatul final. Imediat după, oaspeții au marcat un eseu, iar pe final, în ultimele cinci minute și-au mai trecut în cont încă două încercări, din care una transformată, scor final 7 – 17.






