HANDBAL

O victorie și două înfrângeri în turneul de la Bacău



O victorie și două înfrângeri în turneul de la Bacău
O victorie și două înfrângeri în turneul de la Bacău

– Universitarii au fost la un pas de a învinge gazdele și asta cu toate că în prima repriză au evoluat cu rezervele
La o nici o săptămână după primele trei meciuri de pregătire disputate la Suceava, echipa locală de handbal CS Universitatea Suceava a bifat încă trei partide test, în cadrul unui turneu desfășurat la Bacău, la care au mai fost prezente formațiile Știința din localitate, Dinamo București și CSM Bistrița. În primul meci, studenții au întâlnit formația București, într-un meci în care Leonard Bibirig a jucat pentru prima oară împotriva foștilor colegi. După o repriză destul de bun, în care elevii săi au jucat de la egal la egal cu dinamovistii, scor la pauză 17 – 17, antrenorul Petru Ghervan a abordat partea a doua cu o echipă nouă, în care nu se regăsea în teren nici un jucător din prima parte. În final, universitarii au fost învinși cu scorul de 35 – 29. În cel de-al doilea meci, sucevenii au jucat cu gazdele turneului, partida încheindu-se în favoarea băcăuanilor, scor 36 – 34. Studenții au început această întâlnire într-o formulă inedită, în teren fiind introduși sportivii de pe banca de rezerve. Dacă la pauză, gazdele conduceau cu patru goluri, în cea de-a doua parte jocul s-a echilibrat după intrarea titularilor suceveni, aceștia având șansa să câștige meciul, dar au ratat în final două situații clare și au primit un gol nepermis de ușor, la acestea adăugându-se și eliminarea lui Leonard Bibirig, cel care a primit două minute pentru că, după părerea arbitrilor nu a respectat distanța de trei metri la o lovitură. În ultima partidă, Universitatea a trecut de CSM Bistrița la o diferență de patru goluri, scor final 29 – 25. Surpriza turneului a venit din partea Științei Bacău, cea care a spulberat Dinamo București, scor 41 – 27, după un joc la finalul căruia, antrenorul dinamovist, Eliodor Voica a declarat că în toată cariera sa de jucător și antrenor nu a suferit o asemenea umilință. În această deplasare, din lotul sucevean a lipsit Adrian Chiruț, cel care a rămas la Suceava pentru a-și aranja ultimele detalii pentru nunta sa. „În turneul de la Bacău am încercat să le imprim jucătorilor noștri ideea că orice joc îl începem cu gândul la victorie, indiferent ce jucători evoluează în teren, titulari sau rezerve, dar și ce adversari au în față. Astfel, în toate cele trei meciuri, jucătorii ce stau mai mult pe bancă au fost mai mult în teren și cred că s-au descurcat destul de bine, dar încă nu sunt și nici nu aveau cum să fie la un potențial de 100%. În zilele următoare vom analiza foarte atent jocurile de la Bacău, pentru a vedea exact unde mai trebuie să lucrăm, atât la nivel individual, cât și pe echipă”, a declarat antrenorul sucevean, Petru Ghervan. Joi, echipa universitară va pleca la Odorheiu Secuiesc, acolo unde vor bifa un nou turneu de pregătire, la care sunt prezente încă cinci echipei, mai exact HC Minaur Baia Mare, Uztel Ploiești, HC Odorhei, dar și două formații puternice din Ungaria, Szaszhalombatta și Komlo.



Recomandări