Echipa națională

O victorie de senzație, cadoul de adio pentru Lucescu junior



România a făcut cel mai bun meci din ultimii ani
România a făcut cel mai bun meci din ultimii ani

Reprezentativa de fotbal a României a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), selecționata Bosniei-Herțegovina și a obținut a doua victorie în grupa D de calificare la Campionatul European din 2012.
România a deschis scorul în minutul 37, când, după o centrare a lui Răzvan Raț de pe partea stângă, Mutu a reluat din cădere, de la 7 metri în dreapta portarului.
În minutul 40, România și-a mărit avantajul, după ce Raț a centrat de pe partea stângă, iar Marica a reluat din alunecare de la cinci metri în poarta goală.
Scorul final, 3-0, a fost stabilit în minutul 55, de Ciprian Marica, care recuperează o minge la 25 de metri, trece de un fundaș bosniac și înscrie cu un lob de la 16 metri peste Hasagici.
În minutul 90+5, Săpunaru a ratat un penalti, dictat după ce Torje a fost faultat de Misimovici. Spectatorii au fost cei care au scandat numele lui Săpunaru după ce arbitrul a dictat penalti.
România: 12. Tătărușanu – 21. Săpunaru, 4. Tamaș, 13. Papp, 3. Raț – 11. Torje, 8. Mureșan, 15. Bourceanu, 19. Sânmărtean (22. Tănase ’63) – 10. Mutu (17. Surdu ’83), 9. Marica (18. Alexe ’87). Antrenor: Răzvan Lucescu.
Războiul româno-sârbo-bosniac
În timpul primei reprize, fanii aflați la peluză au afișat mai multe bannere cu mesajele: „Doar aici vă simțiți fotbaliști”, „Răzvane, nicăieri nu e ca acasă” și „Săpunaru, mândria noastră”. Înainte de începutul meciului, suporterii de la tribuna a doua au creat o coregrafie cu cartoane în culorile tricolorului, în timp la peluză, unde au stat fanii rapidiști, a fost format tricolorul din cartoane, pe un fundal alb-vișiniu.
La pauza meciului, suporterii dinamoviști de la Tribuna a II-a au avut un conflict cu fanii rapidiști aflați în aceeași tribună, însă incidentele nu au degenerat. Tot la pauză, aproximativ 100 de suporteri rapidiști de la peluză au încercat să sară gardul despărțitor pentru a se duce către fanii dinamoviști, însă au fost opriți de forțele de ordine.
În minutul 48 partida a fost întreruptă, după ce suporterii dinamoviști aflați la Tribuna a II-a au afișat un banner pe care scria în limba sârbă „Bosniacii sunt oameni fără țară” și au scos din nou bannerul cu mesajul „Free Mladici”, moment în care fanii bosniaci au început să rupă scaunele și să arunce cu ele în teren. Meciul a fost reluat după două minute de întrerupere, cu minge de arbitru.
În repriza a doua fanii dinamoviști au mai afișat un banner scris în sârbă: „Țiganii strigă țiganii”.
Cocoșii nu au cântat la Minsk
Reprezentativa Belarusului a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat vineri, pe teren propriu, în compania selecționatei Franței.
În meciul de la Minsk, Abidal a fost autorul unui autogol în minutul 20, Franța egalând două minute mai târziu prin Malouda.
În urma acestor rezultate, clasamentul grupei D de calificare la Euro-2012 este următorul:
1. Franța – 13 puncte (6 jocuri)
2. Belarus – 9 puncte (6 jocuri)
3. România – 8 puncte (6 jocuri)
4. Albania – 8 puncte (5 jocuri)
5. Bosnia – 7 puncte (5 jocuri)
6. Luxemburg – 1 punct (6 jocuri).
Marți sunt programate două meciuri în grupa D: Belarus – Luxemburg și Bosnia – Albania.
Răzvan Lucescu a renunțat la postul de selecționer
Federația Română de Fotbal a anunțat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că Răzvan Lucescu a renunțat la funcția de selecționer al naționalei și că prima reprezentativă va fi condusă în turneul din America de Sud de antrenorul echipei de tineret, Emil Săndoi.
„În cursul dimineții zilei de azi, 4 iunie, președintele Federației Române de Fotbal, domnul Mircea Sandu, a avut o întâlnire cu domnul Răzvan Lucescu, acesta din urmă informându-l pe șeful FRF că renunță la funcția de selecționer, decizie care intră în vigoare imediat. Astfel, se încheie un mandat care a început la 6 iunie 2009, cu un 1-0, în deplasare, contra Lituaniei, în preliminariile Cupei Mondiale FIFA 2010, ultimul joc, 3-0 cu Bosnia-Herțegovina, parafând un bilanț de 21 de meciuri, dintre care 7 victorii, 7 egaluri și 7 înfrângeri. Aceasta înseamnă că echipa va fi condusă, la apropiatele meciuri amicale din America de Sud, contra Braziliei (Sao Paulo, 7 iunie) și Paraguayului (11 iunie), de antrenorul principal al echipei naționale de tineret Under 21, Emil Săndoi”, se arată în comunicatul FRF.
Naționala României a plecat în turneul din America de Sud, sâmbătă seară, la ora 18.15, de pe aeroportul Henri Coandă, cu destinația Sao Paulo, via Frankfurt.
Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, sâmbătă dimineață, că tehnicianul Răzvan Lucescu a semnat un contract pentru următorii patru ani cu gruparea „alb-vișinie”.