O versiune de birou a răscoalei de la 1907

De la chinezi mereu am importat marfă cu ghiotura, dar singurele produse cu adevărat fiabile s-au numit „Revoluția culturală”, de după 1971, și „Mafia cu ochi oblici”, de după 1989. Sigur, ar mai putea fi invocate și restaurantele chinezești, dar pentru că în România ele se sfiesc să servească pisică la cuptor și câine cu portocale, nu prea își merită numele.
Restul bunurilor chinezești – fie că se numesc ascuțitori de creioane sau tirbușoane pentru sticle – se disting prin proprietatea că te slujesc o zi, după care clachează inexplicabil. Dar nici cel mai mare cusurgiu nu pune pierderea la inimă: produsele fraților chinezoi sunt cele mai ieftine de pe piață și te țin de exact câte parale dai pe ele.
Nu m-am mirat, așadar, când am aflat că un alt produs ieftin de sorginte chinezească, e vorba de forța de muncă femeiască, și-a probat perisabilitatea într-o fabrică de confecții din Bacău. În mod previzibil, forța de muncă s-a dat defectă din senin, atacându-l pe director cu furculițele, ca într-o versiune de birou a răscoalei de la 1907.
Bietul om, care-o fi văzut la viața lui destule filme conținând cruzime asiatică, spune că s-a speriat rău, dar eu cred că nu era cazul. Dacă furculițele erau „made în China”, sigur nu-l păștea nici un pericol.