O vedetă de la porci

Mă uit la toată puștimea asta de bani gata: are tot ce vrea, merțane și toiote, fătuci aurite la vagin. Are tot ce vrea, nu însă și glorie. Asta-i lipsește puștimii actuale de bani gata: gloria. Asta-i arde ficații. Puștani putrezi de bogați, dar fără identitate.
Pe vremea lui Ceașcă, abia atunci găseai exponenți ai vedetismului adevărat. Am cunoscut unul: taică-su păstorea un combinat de creștere, dezvoltare și educare a porcilor. Pe-atunci, c-un but de porc și două idei puteai schimba lumea. Și asta, deoarece onestul porc știa pe de rost cifrul ușilor capitonate. Cu o ciozvârtă de râmător, puteai căpăta orice: de la aprobare pentru o deplasare în străinătate (lucru pe care Securitatea îl interzicea românilor normali), până la o adeverință pentru o garsonieră din fondul de stat.
Carnea de porc era valută forte pentru o țară de nehaliți. Ca urmare, directorul unui complex porcin avea forța și influența unui ministru de externe. Pe-oriunde trecea, împrăștia parfumul cel mai fin din fleica cea mai rasată. O lume întreagă avea la picioare.
Iar cine n-apuca să-l lingușească pe tată, se mulțumea cu fiul său. Lui, fiului, îi permitea Securitatea să cutreiere lumea. Din când în când, adulatorii săi se alegeau cu câte o ilustrată din Vest. Chiar și ilustratele sale miroseau a fleici. „Salutări din Londra, Berlin, Madrid etc.”.
Până-ntr-o zi, când fiul directorului porcin a cerut azil în Franța! Fată de treabă, Franța l-a servit.
Cred că pe merit l-a servit. În România, tânărul se simțea amenințat de-o agentă secretă, cu numele de cod Trichinoza.