O veche carte de învățătură medicală

Astăzi, când medicina face pași tot mai spectaculoși în descoperirea remediilor împotriva unor boli, boli pe care tot ea le-a consolidat prin tratamente neadecvate, se impune o cunoaștere tot mai profundă a medicamentelor furnizate de natură. Se știe că medicina a apărut din cele mai vechi timpuri din observația omului privind puterea tămăduitoare a plantelor. De aceea, o descindere în farmacia naturii nu poate să fie decât profitabilă.
Nu demult, în biblioteca distinsei doctorițe din Suceava Dana Pavelescu, care în tratamentele recomandate nu neglijează cuceririle medicinii populare, am descoperit un fel Ghid (Encolpiul) de „Medicină practică”, pe care l-a donat muzeului meu religios, publicat în limba română cu caractere chirilice, în anul 1849, la Iași, la Tipografia Institutului Albinei.
Cartea, care apăruse de fapt în Grecia în 1840, a fost adusă în Moldova de către Postelnicul D. Cornea, care s-a și îngrijit de tălmăcirea și tipărirea ei. Autorul lucrării, Arhimandritul și Doctorul de medicină Dionisie Piru Tesalianul, era un nume faimos în acel timp. Acesta a studiat la înalte școli din Tesalia, apoi la Universitatea din Padova, după care a revenit la Academia din Atena, unde, în cadrul Catedrei de Istorie Naturală, a predat cursul de Botanică. Grație îndoitei sale strădanii, duhovnicești și medicale, el a devenit membru al Societății Elinilor de Medicină și Arheologie din Atena și Cavaler al Ordinului Regesc al Mântuitorului. Nu întâmplător, tratatul său, bazat pe virtuțile vindecătoare ale plantelor, se revendică de la această dublă orientare. În primul rând ne întâmpină preotul, care, preocupat fiind de starea sufletului, crede că unui suflet sănătos trebuie să-i corespundă și un corp sănătos. Este prezent aici un vechi principiu al medicinii greco-latine (Hipocrat, Galenus), trecut prin filiera unor idei creștine, potrivit cărora bolile ar fi o pedeapsă dumnezeiască pentru păcatele omului.
A doua ipostază a autorului este cea a medicului care, alături de încrederea pe care o imploră de la pronia cerească, vine cu o descriere a 363 de boli și, în același timp, cu tot atâtea rețete necesare tratării lor. Drept urmare, cu prilejul unei ciume din vremea aceea, turcii credeau că nu trebuia luată nici o măsură, voia lui Allah fiind atotputernică, pe când el, autorul, era de părere că intervenția omului nu poate să fie decât binefăcătoare. În această situație medicul avea întâietate asupra preotului. Faptul acesta poate fi probat prin întregul conținut al lucrării a cărei utilitate farmaciștii și medicii pot să o evalueze și astăzi.
Este oare prea târziu să ne întoarcem fața spre natură?
Prof. Arhid. Ștefan HRENIUC