Opt salvamontiști au intervenit, duminică, prin canionul Valea lui Stan, (Munții Făgaraș), la capătul căruia, o turista italiancă și-a rupt piciorul după ce a alunecat pe un versant greu accesibil, victima urmând să fie transportată la Spitalul Curtea de Argeș de un echipaj SMURD, scrie Mediafax.Incidentul a avut loc duminică în zona Valea lui Stan, mai sus de barajul Vidraru, informează corespondentul MEDIAFAX.Femeia făcea parte dintr-un grup de 22 de persoane care aveau un ghid român.Turiștii plecaseră pe o ploaie torențială, apa era deja mare, și s-au aventurat „în necunoscut”, susțin salvatorii.



