O tristețe de campionat

Am încheiat cu fotbalul autohton până în februarie. Au fost 22 de etape din sezonul regulat, suficient de multe pentru unele concluzii. Una cred că se desprinde: tare slab a fost nivelul valoric! Televiziunile care transmit sărăciile astea de meciuri fac tam-tam în jurul lor, iar Gigi Becali e din nou nelipsit de pe site-urile de profil, numele său fiind menționat în câte 4-5 titluri. În acest timp, majoritatea cluburilor trag targa pe uscat. Tot ce e sub podium e de vânzare. Noroc cu miza accesului în play-off, altfel era tristețe mare, se juca în virtutea inerției. Practic, schimbarea sistemului de desfășurare a campionatului ar fi cam singura bilă albă a mandatului lui Răzvan Burleanu la FRF. Numai că acest lucru nu rezolvă problema de fond, lipsa de valoare. Nu numai la nivelul jucătorilor români, ci și la cei aduși de aiurea: imaginați-vă că singurul jucător dat de campionatul nostru la Mondialele din Rusia este portarul lui Dinamo, un panamez, deci oricum o prezență exotică, norocoasă! Nici echipele de pe podium, cu care teoretic defilăm, nu reprezintă vreo lumină. CFR Cluj a încheiat anul cu o înfrângere, tocmai pentru că s-a dus să nu piardă la Craiova, tipic Dan Petrescu, ale cărui manifestări pe bancă țin de psihiatrie. Și FCSB cochetează cu această ramură a medicinii, doar că aici reacțiile vin din mai multe direcții. Oricum, rezultatul e că mulți dintre jucătorii aduși ca mari scule se inhibă sau intră în depresie. Craiova pare singura echipă mai prizabilă, poate și datorită italianului Mangia, dar dă impresia că n-a ieșit încă din juniorat, nu numai prin prisma taliei, ci și a moralului fragil. Oltenii au risipit destule puncte în meciuri pe care le-au controlat, ultimul fiind cel de la Mediaș, când au ratat penalty pe final, așa că pentru ei înjumătățirea punctelor ar putea însemna un nou start. Pentru restul echipelor ar fi de ajuns câte o propoziție laconică, îmi propun să fac asta într-unul din articolele viitoare.